Prim-ministrul Franței, François Bayrou, a declarat că va deschide pentru renegociere reforma contestată a pensiilor din 2023, în încercarea de a obține sprijinul parlamentarilor pentru a rămâne la putere și a adopta de urgență un buget.
Potrivit Bloomberg, premierul a anunțat că sindicatele și patronatele vor fi însărcinate să negocieze modificări care ar putea include oprirea planului de creștere a vârstei minime de pensionare la 64 de ani. În cazul în care perioada de trei luni stabilită pentru renegocierea reformei eșuează, vor fi aplicate planurile actuale, a spus Bayrou în primul său discurs de politică generală în fața Adunării Naționale.
Bayrou a fost numit în funcție luna trecută, după ce predecesorul său, Michel Barnier, a fost demis în urma unui vot de neîncredere susținut de partidele de opoziție de stânga și extremă dreapta din cauza bugetului 2025. Pentru a evita o situație similară, noul premier și guvernul său minoritar încearcă să convingă parlamentarii dintr-un legislativ divizat să se abțină de la voturi repetate de acest tip.
În discursul său recent, Bayrou a oferit mai multe detalii despre planurile sale de a adopta un buget pentru 2025, cu scopul de a reduce urgent deficitele masive. Obiectivul stabilit de Bayrou pentru deficitul acestui an este de 5,4% și are la bază „economii semnificative.” Premierul a redus prognoza de creștere economică pentru buget la 0,9% de la 1,1%, pe fondul incertitudinii prelungite care afectează activitatea economică.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.