FacebookTwitterLinkedIn

Cu două proiecte noi de birouri livrate, Palas Campus și Faza I a Silk District, însumând 75.000 mp de spații de birouri, Iașiul și-a confirmat atractivitatea în rândul centrelor regionale.

Orașul s-a situat anul trecut pe locul trei la închirierile de spații noi, în rândul centrelor regionale, cu un total de 9.043 mp, respectiv cu un total de 15.749 mp de spații închiriate, dacă punem la socoteală și renegocierile. Printre companiile care s-au mutat în spații noi se numără IBM, Cognizant, BRD, Infineon și RINF, potrivit companiei de consultanță imobiliară Fortim Trusted Advisors.

Tot la Iași a avut loc cea mai mare livrare a unui proiect de birouri din țară în 2023, Palas Campus, cu o suprafață de 60.000 mp. Palas Campus a necesitat o investiție de 120 de milioane de euro, a fost construită în plină pandemie şi inaugurată în luna aprilie a anului trecut. În 2024 nu vom mai avea o astfel de livrare mare într‑un hub regional. 

La Iași, grupul Iulius deține, sub brandul United Business Center (UBC), șapte clădiri cu o suprafață totală cumulată de 75.600 mp, din cele 14 care sunt operaționale în principalele centre universitare din afara Capitalei (Iași, Cluj-Napoca și Timișoara). 

„Nu a fost ușor, dar am finalizat conform planului, clădirea fiind 100% închiriată de 13 companii internaționale. Astfel, am consolidat în centrul Iaşiului, luând în calcul şi cele șapte clădiri office din ansamblul Palas, cel mai mare pol de business şi creativitate din afara Capitalei, de 130.000 mp”, spune Sebastian Mahu, Head of Asset Management Iulius, referindu-se la Palas Campus.

Cu o suprafață de 60.000 mp, din care 54.000 mp de spaţii office premium şi 6.000 mp retail, Palas Campus a atras chiriași renumiți precum Amazon, care ocupă două treimi din total, plus firme ca Microsoft, Hella, AMD, Visma, Infineon Technologies, Marquard și altele. Proiectul a atins gradul maxim de închiriere încă dinainte de finalizarea sa, potrivit dezvoltatorului. 

Mizând pe nevoia de spații de birouri de calitate în Iași, investitorul imobiliar Prime Kapital a demarat Silk District, un proiect mixt de amploare care va include cinci clădiri de clasa A, cu o suprafață totală de 104.400 mp. Prima fază, de peste 21.000 mp, s-a livrat la finalul anului trecut.

Birourile fac parte dintr-un proiect mai amplu mixed-use, de regenerare urbană, localizat pe fosta platformă industrială Teba, beneficiind de o suprafață de 10 hectare. Alături de birouri, dezvoltatorul a finalizat și prima fază a componentei rezidențiale, iar cea de-a doua fază se află în proces de finalizare și va fi livrată în decursul acestui an, potrivit reprezentanților companiei.

Iași

Stoc: 296.000 mp 

Rata de neocupare: 15%

Prime rent: 12,5-14,5 euro/mp/lună

Clădiri noi în 2023: Palas Campus (60.000 mp, din care 54.000 mp office)

Silk District (21.000 mp)

Clădiri în construcție:  0