FacebookTwitterLinkedIn

Forbes România i-a invitat pe cei mai importanți lideri din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate/trăite în anul 2023 și despre provocările anului 2024 în proiectul editorial #lecțiipentru2024.

Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2023?

Pentru noi, cuvântul-cheie ar fi „dezvoltare”, fiindcă în 2023  am fost implicați într-o serie de inițiative de creștere. În primul rând, am început, încă din ianuarie, extinderea cramei, un proiect major pentru noi, care ne va permite să creștem calitatea vinurilor. Practic, am mărit spațiul de stocare, ceea ce înseamnă că vom putea ține mai multe vinuri la maturat, atât în butoaie, cât și în sticle. Rezultatul va fi unul pe care îl urmărim de mult: o creștere generală a calității, vinuri bine echilibrate, cu arome pline și elegante. 

Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2023? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Consider că pe toți ne-au îngrijorat situația economică, evoluția inflației, prețul combustibililor, al materialelor de construcție, al sistemului de susținere a viei și al materialelor de îmbuteliat, cum sunt, în cazul nostru, sticlele. Personal, am urmărit cu atenție aceste lucruri fiindcă aveau un impact direct în costuri și profitabiltate. În ciuda tuturor acestor factori, preconizez că vom încheia anul cu 20-23% peste vânzările din 2022, ceea ce este în linie cu estimările noastre inițiale. 

Cum au influențat crizele suprapuse și noua situație geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) activitatea companiei dvs.?

Din perspectiva mea, e dificil să pui degetul pe o anumită criză și să identifici felul în care ea a afectat mediul de afaceri sau o companie în sine. Consider că există un cumul de factori și de variabile care și-au lăsat amprenta pe industria noastră. Ce am remarcat și pot asocia cu crizele cu care regiunea și lumea întreagă se confruntă este o încetinire a consumului, pe care o înregistrăm din septembrie încoace. Practic, comparativ cu prima jumătate a anului, livrăm volume mai mici pe segmentele de retail și HoReCa. Mă aștept, însă, la ușoare creșteri în decembrie, o lună potrivită pentru consum. 

Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?

Dacă ne uităm la punctele slabe, aș menționa slaba capitalizare a IMM-urilor. Mulți fondatori pornesc la drum cu fonduri minimale, care să le acopere investițiile și funcționarea timp de 1-2 luni. Acest lucru duce la lipsa capitalului circulant, care generează, la rândul său, întârzieri la plată și reacții în lanț. Un alt aspect pe care l-am observat este indisciplina financiară generalizată, care se traduce în neglijență în ceea ce privește termenele și condițiile de plată. Nu simt că lucrurile se mișcă fluent sau că fiecare dintre părțile unei înțelegeri își îndeplinește cu responsabilitate atribuțiile. Chiar și atunci când există un cashflow echilibrat, unele companii plătesc cu întârziere, la insistențele furnizorilor, doar pentru că nu au proceduri puse la punct. Există, bineînțeles, și puncte tari, iar multe dintre acestea vin din calitatea oamenilor. Mediul antreprenorial este unul flexibil, în care profesioniștii sunt orientați spre soluții, sunt muncitori și implicați. Mă bucur să identific tot mai mulți colaboratori dedicați, pe care mă pot baza și cu care pot crea parteneriate solide. 

Acum, înaintea unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?

În primul rând, ca orice cetățean, îmi doresc ca autoritățile române să gestioneze etic și eficient banii publici și să desfășoare campanii electorale corecte, bazate pe principii politice și angajamente realiste, nu pe exploatarea vulnerabilităților populației cu drept de vot. Planul Național Strategic 2023-2027 al României menționează o serie de finanțări pentru internaționalizare și pentru promovarea soiurilor de vinuri românești, la nivel intra- și extracomunitar. Ar fi important să știm cum se aplică acestea, ce se finanțează și cum se pot cramele implica în aceste inițiative.

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2024?

Există, cu siguranță, niște tensiuni și sensibilități, care afectează relațiile dintre blocurile geopolitice mari, iar repercusiunile a ceea ce se întâmplă la nivel macro ne afectează pe toți. Industria vinurilor va fi afectată și de schimbările climatice, care afectează recoltele și calitatea strugurilor. Noi ne-am confruntat în ultimii ani cu grindina, care a compromis o parte din producție.