Atelierul de Carte este o afacere sustenabilă care a reușit să sădească 500 de milioane de semințe de flori în hârtie și să recicleze 2.500 de copaci și 125 de tone de hârtie.
Hârtia este făcută din lemn, ni se spune. Iar prin campaniile de reciclare a hârtiei suntem informați să n-o irosim, ca să evităm tăierea pădurilor. Ce nu ne-a învățat nimeni la școală este că hârtia se poate face și din altceva. Și că atunci când nu mai este de folos, din hârtie pot crește copaci și flori. E ceea ce ne învață meșterul hârtier, Răzvan Supuran.
Răzvan Supuran creează hârtie manual practicând un meșteșug care ar fi dispărut, dacă el nu îl aducea în actualitate.
„Mi-am dorit să înțeleg care este esența cărții, a obiectului carte, nu a textului căruia îi este suport. Și nu aveam cum altfel să descopăr asta decât mergând adânc, la rădăcini, în vremurile în care hârtia abia apăruse și era, firește, produsă manual, artizanal, cu mijloace rudimentare, dar și din altă materie primă decât celuloza, lemnul, așa cum învățasem la școală”, spune Răzvan Supuran.
Așa a aflat că hârtia poate fi fabricată din cânepă, din urzici, chiar și din balegă de cal. A avut ocazia să lucreze, în timpul studenției, la Cluj, în atelierul unui artist, care-și producea singur hârtia necesară lucrărilor sale de artă. Aici a văzut cum se face hârtia, cum se imprimă, cum se leagă pentru a deveni o carte. La scurt timp, a încercat să producă singur hârtie, într-un spațiu pus la dispoziție de un prieten din Târgu Mureș, apoi în balconul unei garsoniere închiriate în București. Când spațiul nu a mai fost suficient, a închiriat un subsol, apoi altul, pentru a experimenta cele mai ciudate și mai diverse modalități de preparare a hârtiei.
La un târg de meșteșuguri din București, a făcut, demonstrativ, hârtie artizanală. Acolo l-au descoperit specialiștii de la Muzeul Național al Țăranului Român, care căutau pe cineva priceput în meșteșugul hârtiei, și i-au pus la dispoziție un spațiu în care să dezvolte meșteșugul producerii hârtiei. „Acolo am putut să-mi împlinesc căutarea, descoperind foarte multe foloase ale hârtiei, nu doar ca suport, ca suprafață, ci și drept conținut în sine. Așa am ajuns să fac cele trei meșteșuguri necesare cărții: prepararea hârtiei, tipărire și legătorie. Toate trei la un loc nu au un nume în istoria noastră culturală, dar s-ar putea numi, foarte bine, «meșteșugul cărții»”, spune Răzvan Supuran.
Peste zece mii de cursanți
La Muzeul Țăranului Român, în perioada 2006-2015, Răzvan Supuran a ținut permanent ateliere, majoritatea gratuite, și a avut peste zece mii de cursanți. “Nu erau numai copii, veneau oameni din toată țara, din Oradea, Baia Mare, Iași, Craiova. Au fost și work-shopuri lungi, dedicate, în care am stat cu oameni care voiau să învețe mai mult. Mi-am permis să experimentez continuu, iar rezultatele mele i-au făcut, în 2016, pe cei de la Ministerul Culturii să inițieze dosarul de reintroducere a meșteșugului hârtiei în nomenclatorul meseriilor. Din păcate, doamna ministru de la acea vreme, Corina Șuteu, a fost schimbată la puțin timp, iar demersul domniei-sale de a institui un cod CAEN pentru acest meșteșug nu a fost nici acum finalizat”, mai spune Răzvan Supuran.
De ce ar fi util efortul de a face hârtia manual? “Pentru că resursa e foarte simplă și la îndemână. Pentru că industria nu a reușit să reproducă durabilitatea hârtiei manuale. O carte făcută industrial nu are cum să reziste multisecular sau milenar, așa cum rezistă o carte făcută manual. Este unul dintre meșteșugurile care trebuie păstrate cu sfințenie, pentru a putea transmite și altor generații informația acumulată până acum. Am încredere că efortul meu nu este în van, față de mine și față de lume”, explică Răzvan Supuran.
Hârtia produsă de Răzvan Supuran are ca materie primă deșeuri de hârtie, deșeuri textile, urzică, in, cânepă și bumbac – plante cu fibră lungă, sau balega de cal, din care se produce hârtie de foarte mult timp în India. Și din flori și plante de câmp se poate face hârtie, dar aceasta nu este rezistentă în timp, ci are mai degrabă rol de design, decorativ.
Hârtia plantabilă
Experimentând procedee de producere a hârtiei, din diverse materii prime, Răzvan Supuran și-a dat seama că fibra naturală a plantelor e, de fapt, cel mai firesc mediu de conservare a florilor și semințelor. A început să studieze cum ar putea băga, în masa fibrelor, petale, flori și semințe, în așa fel încât să dureze și să rămână vii, să prindă rădăcini și să încolțească. Și așa s-a născut hârtia manuală plantabilă. “Poți să o iei, să o lucrezi, să faci ceva cu ea, să scrii pe ea, să faci un tablou, s-o înrămezi. Pentru că e foarte frumoasă, cu multe flori și frunze colorate în ea. Când se degradează și nu-ți mai e de folos, în loc să arunci hârtia, o îngropi în pământ, o uzi și… aștepți să-nflorească. Am făcut din astfel de hârtie agende, caiete, felicitări, cărți de vizită, broșuri, pliante, dar și mărțișorul plantabil, pe care îl fac de vreo 15 ani. Am iscat interes până și în grupurile de sociologi, pentru că acest mărțișor, se pare că a revitalizat sensul real, tradițional, al mărțișorului. S-a repus pe tapet, la nivelul oamenilor de cultură interesați de subiect, faptul că, inițial, mărțișorul românesc era alb cu negru, nu cu roșu, pentru că astfel simboliza fertilitatea, nașterea, protecția, binele și răul”, mai spune Răzvan Supuran.
Se spune că, la sfârșitul lunii martie, când nu mai purtăm mărțișorul, e bine să-l plantăm lângă un pom fructifer, ca să-i îmbogățească rodul. Pe cele create de Răzvan Supuran le putem pune într-o glastră sau în grădină și din ele vor crește flori sau copaci. La fel sunt și cărțile tipărite pe hârtia lui Răzvan. Cuvintele scrise pe o astfel de hârtie într-o zi vor rodi, precum o altfel de afacere, al cărei profit este rodul sustenabilității, adică al capacității de a exista și de a se dezvolta, fără a epuiza resursele naturale.