Forbes România i-a invitat pe cei mai importanți lideri din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate/trăite în anul 2023 și despre provocările anului 2024 în proiectul editorial #lecțiipentru2024.
Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2023?
Adaptare! Ne-am aflat într-un context complex. Încă ne revenim după pandemie, în timp ce situația generală a fost amplificată de cele două războaie, din Ucraina, respectiv Israel. În același timp, am fost nevoiți să ne adaptăm la situația economică, creșterea prețurilor reprezentând orice business, cu atât mai mult pentru HoReCa. A trebuit să devenim mai creativi, să oferim mâncare mai delicioasă și să ne asigurăm că oamenii sunt în continuare interesați să vină la restaurant.
Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2023? Care sunt rezultatele activității companiei, comparativ cu estimările de la începutul anului?
Motive de îngrijorare apar întotdeauna. Dar mediul antreprenorial înseamnă, înainte de orice, incertitudine și adaptabilitate. Cred cu tărie că scopul nostru este de a deveni mai buni și mai buni, făcând astfel față oricărui tip de provocare. Față de anul trecut, am avut o creștere de aproximativ 15%. Legat de estimări, în acest moment suntem în grafic pentru a fi atinse.
Cum au influențat crizele suprapuse și noua situație geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) activitatea companiei dvs.?
Evident, orice incertitudine conduce la teamă, ce poate conduce la prudență din partea clienților. Din fericire, am știut să ne adaptăm și să oferim experiențe extraordinare în restaurantul nostru, reușind astfel să ne menținem pe o linie de creștere.
Care sunt punctele tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?
Mediul de afaceri din România trece în continuare prin situații interesante. În primul rând, educația antreprenorială este încă departe de ce ne dorim. Consider că nu avem prea multe afaceri românești, unul dintre motive fiind și lipsa de educație în acest sens. Practic, odată terminate studiile, scopul majorității este de a se angaja. Nici instabilitatea economică nu ajută. Avem în continuare un regim fiscal acceptabil, dar interminabilele discuții despre creșterea taxelor îi sperie pe antreprenori.
Acum, înaintea unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?
Să ne lase să ne desfășurăm activitățile în liniște, fără a transforma mediul antreprenorial într-un subiect politic.
Care sunt principalele trei puncte ale strategiei dumneavoastră de business pentru anul viitor?
Turism gastronomic pentru Galați, meniuri spectaculoase și mâncare delicioasă, o imagine cât mai bună.
Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru domeniul în care activați, în anul 2024?
Creșterea prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a banilor.