Studiul asupra companiilor de impact, realizat de CITR arată că numărul companiilor de impact în dificultate a atins cel mai înalt nivel din 2013 până în prezent. 43% din totalul companiilor de impact sunt restructurabile sau aflate în insolvență iminentă.
Numărul companiilor în insolvență iminentă a ajuns la aproape 7000, fiind cel mai mare nivel înregistrat din 2013 până în prezent. La nivelul anului 2022, 41% dintre companiile de impact amână de 3 ani accesarea unei măsuri de restructurare și rămân în zona de insolvență iminentă.
În 2013, CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare, a introdus în piață termenul „companie de impact”, referindu-se la companiile cu active mai mari de un milion de euro și a studiat industriile în care acestea activează, nivelul profitului, gradul de îndatorare și rata de încasare a creanțelor. Aceste companii sunt relevante pentru că generează cea mai mare parte din cifra de afaceri raportată la nivel național. În anul 2022, acestea au reprezentat 83% din economie.
Prin implementarea Directivei Europene în domeniul prevenției și restructurării în legislația națională, antreprenorii români pot beneficia de proceduri precum – acordul de restructurare și concordatul preventiv, în care au libertate de negociere cu creditorii și de suspendare a executărilor silite, iar creditorii companiilor pot beneficia de un grad mai mare de recuperare a creanțelor dacă apelează la aceste mecanisme de restructurare, încă de la primele semne de dificultate.
40.000 de companii realizează 83% din cifra de afaceri la nivel național
69% dintre companiile aflate în zona de dificultate în 2019, au rămas în aceeași stare la începutul anului 2023, pentru că nu au reușit să facă tranziția către zona de companii finanțabile.
Numărul companiilor de impact, aflate în situația de insolvență iminentă a crescut la cel mai mare nivel înregistrat din ultimii unsprezece ani.
83% din cifra de afaceri la nivel național este generată de aproape 40.000 de companii de impact, cu active totale de peste 1 milion de Euro fiecare. Dintre acestea, 43% sunt azi companii restructurabile sau aflate în insolvență iminentă, arată studiul CITR. Aceste companii înregistrează 84% din totalul datoriilor de la începutul anului 2023.
Acestea sunt efectele provocărilor recente, la care România a răspuns cu reziliență. Următoarele provocări vor cere noi soluții și chiar în unele cazuri reinventarea modelului de afacere.
„După peste treizeci de ani, economia României poate și trebuie să înceapă să învețe din propria experiență, să observe ciclicitatea unor procese si specificul momentelor de răscruce. Studiul realizat de CITR oferă o astfel de perspectivă, observând atât momentul actual cât și modul în care acest an se potrivește într-un ciclu multianual”, a spus Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
Soluții de restructurare
Numărul companiilor aflate în zona de dificultate a crescut cu 18% față de începutul anului 2022.
„Studiul de anul acesta ne arată încă o dată faptul că o mare parte dintre companiile de impact continuă să se confrunte cu dificultăți și în 2023. Mai ales în contextul economic complicat în care ne aflăm, antreprenorii trebuie să fie și mai atenți la semnalele de alarmă care pot indica o dificultate și să ia măsuri din timp, pentru a preveni agravarea dificultăților. Tratamentul pentru aceste cazuri constă în soluțiile de restructurare, iar efectul va fi o reașezare a datoriilor pe o schemă sustenabilă, dar și o schimbare a modului de a face business, oferind afacerii premisele eficientizării pentru o evoluție sănătoasă”, adaugă Ciprian Nacu, Head of Restructuring CITR.
Pentru mediul de afaceri, prevenirea dificultăților înseamnă o schimbare în bine, potrivit lui Ciprian Nacu. În funcție de numărul companiilor în dificultate, cele mai afectate industrii erau, la final de 2022: construcțiile – 2.036 de companii, tranzacțiile imobiliare -1.254 de companii și comerțul – 684 de companii. După cifra de afaceri, domeniile cele mai afectate sunt: industria energiei – 2.96 miliarde de Euro, industria prelucrătoare – 2,42 miliarde de Euro și comerțul – 2,17 miliarde de Euro.