FacebookTwitterLinkedIn

NASA Space Apps Challenge are loc în weekendul 7-8 octombrie, 2023, offline la București și Cluj-Napoca și online la Timișoara, Iași și Oradea. Două echipe câștigătoare din fiecare oraș se vor califica în etapa globală. Tema evenimentului este “Explore Open Science Together”, iar participanții vor avea de rezolvat 31 de provocări. Câștigătorii edițiilor din România concurează în competiția globală cu peste 3.000 de echipe din toată lumea.

La hackathon pot participa programatori, oameni de știință, designeri, ingineri, pasionați de tehnologie, specialiști în storytelling, producători, constructori din întreaga lume. Timp de 48 de ore, aceștia vor avea acces la datele publice ale NASA și vor lucra împreună pentru a găsi soluții pentru probleme reale, de pe Pământ și din spațiu.

Înscrierile la evenimentul pasionaților de identificarea de soluții se fac până pe 6 octombrie. Echipele Space Apps au între 2-6 membri, iar cei care doresc să participe, pot intra în echipe deja formate.

“Acest eveniment este pentru oricine este pasionat de identificarea de soluții, indiferent dacă a mai participat vreodată la un hackathon. Astfel, încurajăm studenții, inginerii, artiștii, experții în storytelling să se înscrie la acest evenimente pentru că, da, unele provocări sunt tehnice, dar sunt și foarte multe sarcini pentru care este nevoie de abilități artistice, de cunoștințe de business sau de multă imaginație. De altfel, tocmai pentru că este un eveniment colaborativ, cele mai bune echipe sunt chiar cele in care membrii au abilităti diverse precum programare, storytelling, științe, tehnologie, inginerie”, spuneTudor Pasc, Project Manager NASA Space Apps Challenge & Incubation Director ROTSA.

Tema evenimentului este “Explore Open Science Together”, iar printre cele 31 de provocări care trebuie rezolvate în acest an se numără subiectele: Artemis II and You!, Be a Space Geologist, Eclipses: Perspective is Everything, Everything Starts with Water, Habitable Exoplanets: Creating Worlds Beyond Our Own Immersed in the Sounds of Space, Managing Fire: Increasing Community-based Fire Management Opportunities, Mapping Data for Societal Benefit, NASA in Your Neighborhood Ocean Gardens, Open Science Storytelling, Planetary Tourism Office. 

Misiunea este de a stimula colaborarea, creativitatea și gândirea critică

Pentru fiecare dintre cele cinci orașe din România vor fi alese două echipe câștigătoare care vor participa în competiția globală, unde vor concura cu peste 3.000 de echipe din întreaga lume. Faza finală a NASA Space Apps Challenge va avea loc online.

Misiunea NASA Space Apps Challenge este de a stimula colaborarea, creativitatea și gândirea critică, de a încuraja interesul pentru explorarea Pământului și a spațiului, de a crește gradul de conștientizare la nivel global a datelor NASA și de a dezvolta următoarea generație de oameni de știință, ingineri, specialiști în tehnologie și designeri.

Printre agențiile spațiale partenere ale ediției din acest an se numără: ESA (Agenția Spațială Europeană), Agenția Spațială din Australia, cea din Brazilia, Canada, Organizația de Cercetare Spațială Indiană, Agenția Spațială Italiană, Agenția de Explorare Aerospațială Japoneză, Agenția Spațială din Mexic, Comisia Națională pentru Activități Spațiale din Argentina, Agenția Spațială Națională din Bahrain, Agenția Spațială din Paraguay, cea din Africa de Sud si cea din Turcia.

La ediția din 2021 au participat peste 200 de persoane din România cu vârste cuprinse între 16 si 56 de ani. Printre cele șase proiecte câștigătoare s-au numărat: o seră care să furnizeze suplimente nutritive în cazul unei misiuni pe Marte, jocuri de explorare spațială sau o hartă virtuală care evidențiază deșeurile ce orbitează în jurul Pământului.

În România, cel mai mare hackathon din lume este organizat de ROTSA, DiFine PR și ClujHub. Prima ediție a NASA Space Apps Challenge în România a avut loc în 2016.