FacebookTwitterLinkedIn

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunță desemnarea ofertei câştigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare a Gării de Nord, etapa I, un proiect finanţat din fonduri nerambursabile, prin PROGRAMUL TRANSPORTURI (PT).

”Oferta depusă de asocierea de firme româneşti SC GDO MOV IMPEX  SRL – SC OMEGA CERT SISTEM  SRL, în valoare de 419.854.213,32 (fără TVA), a fost desemnată câştigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii. Durata aferentă proiectării şi execuţiei lucrărilor este de 55 de luni (9 luni pentru proiectare, 46 de luni pentru execuţie), iar perioada de garanţie a obiectivului este de 60 de luni”, precizează CFR SA într-un comunicat.

Compania precizează că etapa I a programului de modernizare a celei mai mari gări din România include reabilitarea spaţiilor existente în cele trei corpuri ale clădirii, unde se desfăşoară activitatea feroviară, cât și spațiilor unde sunt asigurate servicii destinate publicului călător, precum şi activităţi comerciale.