FacebookTwitterLinkedIn

Evoluția companiei din ultimul deceniu

Există un cuvânt care descrie cel mai bine evoluția farmaciilor Catena în ultimul deceniu, iar acesta este „Lider”. Și asta pentru că, încă din anul 2012, Catena a devenit numărul 1 în retailul farmaceutic, poziție pe care și-a păstrat-o până astăzi. Ca lecție de business, aș putea spune că a contat enorm faptul că suntem o echipă unită, dedicată și puternică. Asta ne-a ajutat să ne adaptăm mult mai rapid și să facem față eficient provocărilor ultimilor ani – iar pandemia de Covid a fost una dintre ele, când farmaciștii noștri s-au aflat cu adevărat în prima linie a luptei pentru sănătate. De multe ori am acționat cu inima, ceea ce s-a dovedit a fi și mai mult în folosul clienților noștri fideli. Iar asta contează cu adevărat.

Strategia de business din ultimul deceniu

Profesionalismul farmaciștilor noștri și grija lor față de pacienți, dorința de a fi permanent la nivelul așteptărilor acestora și de a le oferi cele mai bune produse, cele mai noi și inovative tratamente au însemnat planul nostru de acțiune. Să fim mereu alături de români a fost, încă de la crearea acestui brand, în 1999, dezideratul nostru – adaptat permanent la contextul global și la cerințele pieței, de altfel foarte concurențială și în continuă schimbare. Farmaciștii și asistenții noștri de farmacie au fost mereu alături de clienții noștri fideli, oferindu-le consultanță profesionistă și sfaturi din inimă pentru menținerea sănătății și pentru practicarea un stil de viață echilibrat.

Exclusiv Forbes. Liga campionilor în business: care sunt companiile care au reușit să crească 10 ani la rând și au avut permanent profit

Liderii de business și profitul

Profitul este semnul sănătății unui business – în definitiv, nicio companie nu poate funcționa prea mult fără a fi profitabilă. Pentru farmaciile Catena, profitul a însemnat modalitatea prin care acestea s-au putut dezvolta, pe baze sănătoase, pentru a îndeplini cerințele esențiale pentru români: proximitate, servicii de înaltă calitate, o gamă foarte largă de produse oferite, promoții și oferte.

Diferențiatorii companiei

Stabilitatea, seriozitatea și profesionalismul. Suntem un brand 100% românesc – prezent la nivel național – și așa am fost încă de la înființare. Nu au avut loc schimbări de acționariat, nu a fost nevoie de rebranding, nu a trebuit să copiem pe nimeni. Suntem de 24 de ani Catena, Farmacia inimii și farmacia tuturor românilor și așa vom rămâne. Este un business făcut cu inima, din dragoste pentru profesia de farmacist și menirea acesteia: de a oferi sprijin celor care au probleme de sănătate.

Strategia de business pentru următorul deceniu

Și pentru următorii 10 ani sau mai mulți ne vom ghida după elementele de bază care ne-au caracterizat și până acum: să ne dezvoltăm și mai mult, să rămânem aproape de români și să răspundem cu promptitudine cerințelor și dorințelor acestora.

Avem o relație specială creată cu clienții noștri fideli, bazată pe încredere reciprocă și suntem hotărâți să o menținem și de acum încolo.