„Last night I dreamt I went to Halamiling again”… Spre deosebire de cea de-a doua doamnă De Winter și al său Manderlay, eu nu am niciun coșmar legat de Halamiling, însă, exact ca și în cazul ei, este un loc care m-a marcat. Și cred că a marcat-o și pe Daphne du Maurier, dacă, după o scurtă vizită în Cornwall, a rămas acolo pentru aproape toată viața.
Cornwall este locul unde găsești, din pădure în pădure, biserici vechi din piatră, unele destul de modificate în epoca victoriană, dar toate superbe și autentice. Lângă Halamiling am vizitat un astfel de lăcaș de cult, completat de un cimitir mai frumos decât un parc și cu un grădinar cu favoriți demni de un personaj din romanele lui Thomas Hardy. Care, pe când era încă arhitect, s-a ocupat de renovarea bisericii
St. Juliot, tot în aceeași zonă, unde a și cunoscut-o pe prima sa soție. Nu a fost, se pare, un mariaj foarte fericit, dar cei doi s-au iubit foarte mult. În orice caz, biserica merită vizitată.
Și încă o bisericuță superbă – într-un sătuc de poveste, Altarnun, unde am ajuns din întâmplare, trecând prin Bodmin Moor (o experiență care trebuie trăită, nu poate fi povestită – o să menționez aici doar caii sălbatici, care populează această întindere cu un aer supranatural).
Biserica din Altarnun, cam ca toate celelalte, este în grija unui comitet foarte activ care se ocupă de renovări și evenimente, iar pe mine m-au impresionat enorm băncile din lemn cu capete sculptate, pe care cu a mea cunoaștere impresionantă le-am estimat a fi victoriene, dar ele datau, se pare, din secolul 15… Nu mai țin minte numele artizanului, dar personajele sculptate de mâinile lui în urmă cu circa 600 de ani sunt bine îndosariate în memoria mea la capitolul Comori.
Revenind la Altarnun, l-am descoperit în drumul spre un centru de karting, unde fiul meu a avut cea mai ordonată, frumoasă și aventuroasă experiență. Sloganul locului „Throwing people off cliffs since…” se referă la faptul că au și un centru de tiroliene, doar pentru cei care sunt amatori de senzații foarte tari. Eu nefiind, m-am mulțumit să stau confortabil pe terasă, la o cafea și o înghețată, urmărind mașinuțele care mergeau în același timp repede și cuminți.
De altfel, Cornwall este un paradis pentru copii – piscine cu apă sărată, parcuri de distracții, muzee, grădini zoologice, acvarii, magazine de jucării, spectacole de teatru – nu cred că am văzut în altă parte atât de multe atracții destinate copiilor.
Noi am fost la două spectacole de teatru în aer liber – „Pirații din Penzance” și „Cei Trei Muschetari”, foarte bine puse în scenă, la care s-a râs mult și s-a stat cu sufletul la gură. În vreme ce copilul trăia aventurile lui Athos, Porthos și Aramis, recunosc că eu eram mai fascinată de ritualul englezilor la teatru pe pajiște: coșuri de picnic, veselă, pahare de șampanie și mâncare bună. Pe scurt, toată lumea se simțea bine. Spectacolele la care am fost noi au fost găzduite de Ebbingford Manor.
Am vizitat și Hidden Valley, un loc unic, pe care îl recomand cu căldură și părinților, și copiilor: intri într-o pădure uriașă (nimic nou până aici, peste tot în Cornwall sunt păduri), unde pe noi ne-a întâmpinat un cerb majestuos, parchezi printre copaci și ajungi într-un loc de poveste: Forbidden Mansion, un conac plin de surprize, coridoare secrete, enigme, indicii, teste, provocări, pe care copilul meu l-a adorat. Iar în jur, prin pădure, sunt organizate o sumedenie de activități – mai ales pe principiul de rezolvare a unor mistere, pe baza unor indicii foarte inteligent plasate, pe care copiii trebuie să le găsească și să le interpreteze.
Am petrecut acolo aproape o zi întreagă și nu am apucat să efectuăm nici un sfert din activități. Dacă vreți, așa cum vreau eu, de nevoie, să îmi „păcălesc” copilul să mănânce (deși în Cornwall, datorită aerului de ocean, a lipsei poluării și a alimentelor curate și gustoase mânca, practic, încontinuu), mergeți la Trevathan Farm Shop, lângă Port Isaac, unde am văzut cel mai frumos, mai inventiv și mai natural loc de joacă – de la toboganul reptilian la mini-tractoarele cu care copiii se alergau prin curte. Așa că s-a mâncat bine, repede și fără drame. Iar eu m-am relaxat cumpărând suvenire și, desigur, savurând un… Cornish Cream Tea.
Ceva la o cu totul altă scară este Eden Project, o inițiativă care își propune să ne familiarizeze cu feluritele tipuri de climă, plante și ecosisteme de pe planetă. Este o construcție uriașă, cu mai multe pavilioane, unde experimentezi totul – de la cascade la liane, la ploi fine și clima mediteraneeană. Am văzut plante superbe, ciudate, medicinale, comestibile, ornamentale, cu origini exotice sau înconjurate de legende extraordinare. Iar magazinul de suvenire este imens și super cool.
Pentru mine, cele mai frumoase momente în Cornwall au fost, cred, două la număr: primul a fost la sanctuarul de bufnițe (Screech Owl Sanctuary), pentru care am de multă vreme o mare pasiune și mi-am văzut visul cu ochii – să interacționez direct cu ele. Mai mici, mai mari, lacome sau foarte lacome, toate super drăgălașe, iar unele cu adevărat impunătoare. Momentul culminant a fost când am văzut cât de mult se atașează de îngrijitori și îi urmează pretutindeni, ca niște căței amuzanți.
În al doilea rând, m-am bucurat enorm de vizita la Lanhydrock, una dintre cele mai frumoase case din Anglia, actualmente gestionată de National Trust, ca, de altfel, multe proprietăți importante. Lanhydrock a fost proprietatea unei familii foarte proeminente din Cornwall, menționată și în Catedrala din Truro (pe nume Robartes), iar casa este exemplul perfect al unei proprietăți victoriene autentice. De la separarea clară a aripilor pentru adulți, pentru copii și pentru servitor până la mobilarea, decorarea și utilizarea spațiilor comune sau private, este o casă superbă, în același timp impunătoare, dar și locuibilă, pentru mine căminul ideal dacă aș fi multi-multi-milionară.
Merită să faceți turul pe îndelete, bucurându-vă de fiecare detaliu, de la tavanul salonului până la colecția magnifică de cărți, la bucătăria care, sincer, m-a lăsat cu gura căscată sau camerele copiilor, unde putem observa ce vieți ordonate, disciplinate și pline de bucurii simple aveau copiii familiilor bogate în bani, dar și în valori din Anglia secolului 19.
Altfel, nu ratați cafenelele cu prăjituri de casă și ceai de nota 20, intrați în librăriile independente pentru o selecție, de altfel, surprinzătoare și, mai ales, dedați-vă la people-watching. Pe mine, una, m-au fascinat englezii, englezoaicele, copiii și câinii lor, m-am bucurat foarte mult să îi observ îndeaproape. Iar dacă veți călători cu un cățel, ca noi – abia atunci veți fi „de-ai lor” –, aproape toate locurile sunt dog-friendly, iar britanicii merg în vacanță, în medie, cu doi-trei câini, așa că mereu se întâmplă ceva interesant.
Tot interesant a fost și show-ul de mașini de epocă din Wadebridge – sincer, nu mă așteptam la o asemenea amploare și la atâta frumusețe în acest colțișor de lume. Am aflat, cu această ocazie, că mașinile de epocă sunt, alături de cai, câini, vaci și oi, marea pasiune a oamenilor din Cornwall și am văzut modele și exemplare foarte rare și îngrijite cu dragoste.
Noi am mers cu mașina până în Cornwall – da, ați citit bine, am traversat Europa cu un BMW X4, mașina eroină cu care am străbătut Grecia, dar și Europa până în Italia și înapoi. Iar soțul meu erou a condus timp de câteva săptămâni pe partea stângă, în Anglia, pe drumuri pe care puteau circula, în cel mai bun caz, o mașină și jumătate pe ambele sensuri în același timp.
Am fost însă șocați, da, absolut șocați, de atitudinea șoferilor englezi, care, în prima fracțiune de secundă în care ne observau venind pe sens opus, intrau imediat în marșarier și nu se mai opreau până la primul spațiu mai amplu sau se lipeau, efectiv, de gardul viu, ca să putem trece noi. După care, când treceam pe lângă ei, urmau mulțumiri, zâmbete, încurajări.
O politețe impecabilă, care sper să rămână caracteristica definitorie a englezilor, alături de stiff upper lip.
Închei cu câteva cuvinte despre Fowey (se pronunță Foy și rimează cu Joy, așa cum ne-au spus localnicii), orășelul de care s-a îndrăgostit Daphne du Maurier la prima ei vizită în Cornwall și unde a și petrecut ceva vreme, până când a cumpărat Ferryside, casa ei din Bodinnick.
În Fowey sunt multe trimiteri la persoana și universul lui Daphne du Maurier, de la vitrinele cu cărțile ei până la monumente care o menționează. Ca de obicei, în purul stil englezesc, sunt făcute într-un mod natural, non-intruziv și care denotă mare simpatie și admirație pentru excentrica romancieră. Am recitit și eu Frenchman’s Creek în primele zile la Halamiling, m-am imaginat în rolul Donei și m-am bucurat de culoarea locală.
Nu o să uit vreodată binecuvântarea care a fost pentru mine această vară în Cornwall, de la pădurile de basm la frumusețea care parcă uneori era prea mult, la oamenii atât de bucuroși să îmi împărtășească din viața lor, la drumurile parfumate și la oceanul care parcă numai mie mi se dezvăluia cu adevărat.
Până data viitoare, sper!
Foto Andrei Michailov
Cornwall, o poveste de dragoste (I)
Cornwall, o poveste de dragoste (II)