Citește aici prima parte a articolului.
„Last night I dreamt I went to Halamiling again”… Spre deosebire de cea de-a doua doamnă De Winter și al său Manderlay, eu nu am niciun coșmar legat de Halamiling, însă, exact ca și în cazul ei, este un loc care m-a marcat. Și cred că a marcat-o și pe Daphne du Maurier, dacă, după o scurtă vizită în Cornwall, a rămas acolo pentru aproape toată viața.
Magazinele fermelor sunt uneori mari și găsești orice. De la deja celebra, pentru mine, bresaola de wagyu sau la fel de celebra clotted cream din zonă (eu înainte credeam că ceaiul de la Fortnum & Mason e o delicatesă – dar numai până am gustat primul meu ceai în Cornwall) până la zmeura din partea locului cum nu am mai mâncat vreodată și suvenire realizate de artizani locali sau foarte mici, sub forma unor dulapuri din lemn amplasate la stradă și umplute cu de toate, de la ouă până la murături sau brânză. Cobori din mașină, iei din dulap ce dorești, calculezi totalul și lași acolo banii. Pentru că nu e nimeni care să te verifice.
Restaurantele din Cornwall sunt multe, foarte multe și poți mânca orice, de la fructe de mare proaspete la junk food, desigur. Noi am preferat locurile în care se serveau preparate realizate din ingrediente proaspete, locale. Am adorat Boscastle Farm Shop – o fermă și-a deschis un magazin bine aprovizionat și a pus și câteva scaune la interior, dar, mai ales, în curtea din spate. Care curte are o priveliște panoramică asupra Atlanticului.
Prima dată când am ajuns acolo, recunosc, aproape am plâns de atâta frumusețe pură. Nu îmi venea să cred că stau pe o pajiște idilică alături de multe familii de englezi cu bunici, copii și mulți câini (căci am observat că ei așa merg în vacanță), mâncând delicatese naturale din Cornwall și privind la Atlantic și la stâncile pe care le văzusem de atâtea ori în fotografii.
În Boscastle, unul dintre cele mai frumoase orășele pe care le-am văzut vreodată, rupt dintr-o vedere englezească de secol 19, am mâncat extrem de bine și de sofisticat la The Rocket Store, un restaurant care a reușit să realizeze un meniu minunat de tapas din ingredientele locale, predominant fructe de mare, dar astfel pregătite încât am mâncat chiar și eu care nu sunt o mare admiratoare. Tot în Boscastle am mâncat cel mai bun sendviș cu trei feluri de brânză – știu că sună banal, dar credeți-mă – nu este deloc. E o capodoperă.
Boscastle în sine este o capodoperă, unul dintre cele mai elegante și mai bine păstrate orășele englezești, unde nu știi la ce să privești mai întâi: la căsuțele superbe și grădinile lor miraculoase sau la peisajul care îți șochează privirile când faci câțiva pași pe o potecă recomandată de National Trust și astfel nimerești, pe neașteptate, pe coama unei stânci amețitoare, care se înfige în ocean. Stâncile smarald de verzi și ametist de roz de la florile sălbatice, valurile gri și înspumate, cerul niciun minut la fel – cred că a fost cea mai frumoasă priveliște din Cornwall, pe care o voi ține cu mine, sper, toată viața, alături de întinderile aproape nesfârșite de vârfuri de munți și de ocean pe care le vezi la o plimbare prin St. Agnes Head.
În Truro, un fel de aproape oraș, am făcut mai multe vizite la Hooked, unde fish and chips și carnea de vită sunt o încântare, iar în Bude, un alt mini-oraș, am cheltuit mult la librăria centrală și puțin la restaurantul Potters, unde au un meniu foarte echilibrat și gustos.
Dacă ajungeți în Looe – și v-aș sfătui să mergeți, pentru o plajă mică, dar foarte frumoasă și pentru un centru vechi incredibil de frumos –, nu ratați Smugglers Cott, un restaurant la care trebuie neapărat să faceți rezervare (ca la aproape toate restaurantele bine cotate), dar care merită așteptarea – pește, vită, fructe de mare și deserturi impecabile. Și, bonus, dacă îi rugați frumos, vă arată locurile secrete din subsolul restaurantului care au adăpostit, demult, o operațiune de contrabandă.
De altfel, contrabandiștii – smugglers – sunt parte integrantă din istoria locurilor, de la celebrul Jamaica Inn al lui Daphne du Maurier până la muzee și tururi care arată că oamenii de aici au un trecut tumultuos, aventuros, adesea violent – multe, foarte multe au fost corăbiile care au naufragiat și viețile care s-au încheiat brusc din cauza luminilor ademenitoare și trădătoare cu care operau contrabandiștii.
Pe de altă parte, tot în Cornwall a pornit și legenda regelui Arthur, în Tintagel – un sătuc de unde puteți cumpăra cel mai bun fudge artizanal și unde puteți vizita ruinele castelului cu același nume, pe care Geoffrey of Monmouth îl desemnează ca loc de naștere al regelui. Din secolul 5 până în secolul 7, castelul a fost reședința conducătorilor locali și se pare că a fost o clădire de proporții uriașe, însă acum, după cum am spus, au rămas doar ruinele.
De văzut statuia care sugerează silueta lui Arthur, precum și de mers pe podul atârnat între stânci și ocean – not for the faint of heart, cum spun englezii. Tot în Tintagel merită să vedeți și The Old Post Office, o clădire medievală care a fost, inițial, căminul unui fermier și care este acum un muzeu unde vedem exact cum se trăia în vremurile vechi. Din punctul meu de vedere – mult mai bine decât astăzi, din mai multe aspecte.
Un alt orășel autentic, superb, este portul de pescari Port Isaac, o îngrămădire de căsuțe albe, adunate în jurul unui mic port unde, ca și în Boscastle, copilașii englezi, despre care eu susțin că sunt o specie diferită, fac baie în ocean și când afară sunt 10-12 grade Celsius.
În Port Isaac am ajuns, la sugestiile lui Liz de la Halamiling, la cel mai not fancy restaurant, o mică dugheană în port, unde câteva tăntici de o anumită vârstă serveau fructe de mare nu proaspete, ci foarte proaspete, pescuite de propriul lor vapor. Fresh from the Sea se numește restaurantul și acolo mănânci, la botul calului, homar, crab, creveți, scoici și alte asemenea delicatese la prețuri de restaurant de cartier din București.
Iar dacă ajungeți în Bodmin, neapărat mergeți la Flory, un restaurant cu o terasă cochetă și un serviciu excelent, unde am mâncat nu bine, ci foarte bine – acel specific de Cornwall cu mâncare nu foarte sofisticată, dar în același timp extrem de gustoasă și pregătită cu multă imaginație.
Foto Andrei Michailov
(va urma)
