Piața agențiilor de creație publicitară și strategie de comunicare și-a revenit în 2021, după căderea din anul precedent (-18,7%), înregistrând o creștere de 17% față de anul 2020. Practic, piața ajuns la nivelul anului 2019.
UPDATE 3: Jam Session Agency a fost inclusă în top, cu afaceri de 3.238.383 euro și un profit net de 389.288 euro.
UPDATE 2: A fost adăugată agenția Planio Lab cu o cifră de afaceri de 429.949 euro și un profit net de 118.364 euro.
UPDATE 1: Topul a fost completat cu agenția Ginger Influence Communication, care a raportat o cifră de afaceri de 727.406 euro și un profit net de 142.080 euro.
(Textul inițial)
Cele 43 de agenții de creație și strategie de comunicare, monitorizate de „Forbes România”, au avut în 2021 o cifră cumulată de afaceri de 124,9 milioane de euro, în creștere cu 17,1% față de 2020, conform bilanțurilor financiare depuse la Ministerul Finanțelor și calculate la cursul mediu BNR de 4,92 lei/euro.
Este o creștere bună, care a încercat să recupereze pierderea din 2020.
Profitul net cumulat a fost de 9,05 milioane de euro, mai mare cu 2,2% față de cel din anul precedent.
Rata profitului pentru piața agențiilor de publicitate din 2021 a fost de 7,2%, mai mică decât cea din 2020 (8,3%).
În clasamentul celor 43 de agenții monitorizate, majoritatea având și servicii de comunicare digitală, unele chiar și furnizare de spații de media, doar trei au raportat pierderi, acestea aflându-se în coada topului.
20 de agenții au raportat cifre de afaceri mai mari de un milion de euro.
Cele 43 de agenții au avut în total 1.019 de angajați față de 1.076 în 2020. Deși afacerile au crescut, numărul angajaților a fost mai mic decât cel din primul an de pandemie. Mercury 360 Communications a avut cel mai mare număr de angajați: 251.
Compania Lion Communication Services S.A., controlată în România de rețeaua internațională Publicis Groupe, a raportat o cifră de afaceri de 35,2 milioane de euro, în creștere cu 29,4% față de 2020. Profitul net s-a ridicat la 1,57 milioane euro. Compania a avut 194 de angajați.
Lion Communication Services S.A. deține mai multe entități din domeniul comunicării, care nu au personalitate juridică: Publicis, Leo Burnett, Saatchi&Saatchi+The Geeks, MSL The Practice (PR) și toate diviziile lor. Toate activitățile și raportările acestor divizii se fac pe firma Lion Communication Services S.A.
În clasament nu a fost inclusă agenția full-service B.V. McCann-Erickson, aceasta figurând în topul agențiilor de media 2021, pentru că divizia de creație McCann/Creative Services (fără personalitate juridică) are o pondere mai redusă în cifra de afaceri decât divizia de media Universal McCann (fără personalitate juridică). B.V. McCann-Erickson a raportat, în 2021, o cifră de afaceri de 58,9 milioane de euro, în creștere cu 45,2% față de 2020, și un profit net de 1,1 milioane de euro.
Agenția Centrade Integrated (cu un business de peste 70% în marketingul digital) a fost inclusă în topul agențiilor de comunicare digitală. Vezi topul digital AICI.
Printre agențiile care au înregistrat creșteri ale cifrelor de afaceri față de anul 2020 se numără: Ogilvy&Mather Advertising (16,7%), Mercury 360 Communications (20,3%), Geometry Global România (2,2%), Propaganda Creative Services (43,4%), Cohn&Jansen Advertising (33,7%), Tonica Group (14,4%), DDB Advertising (33,3%), Propaganda Marketing Resource (34%), Godmother (56,8%), Rusu+Borțun Brand Growers (82%), Headvertising (13,2%), Pastel (98,7%), Papaya Advertising (11%), Tempo Advertising (6,1%), Friends Advertising (41,8%), Bloom Communication (108,7%) și Brands & Bears (7%).
Creșteri importante ale afacerilor le-au înregistrat și agențiile Pattern și Brand Buzzers.
Agenții care au suferit scăderi ale cifrelor de afaceri față de 2020: FCB Bucharest (-3,7%), Jazz Communication (-13,6%), Mullen Lowe (-6%), Havas Worldwide (-13,4%) și GMP Advertising (-45,7%).