Elena Rybakina, sportiva născută la Moscova și ocupanta locului 23 WTA, este noua campioană de la Wimbledon, după ce-a întrecut-o în finală pe tunisianca Ons Jabeur (locul 2 WTA) cu scorul de 3-6, 6-2, 6-2, după o oră și 50 de minute de joc.
Elena Rybakina (23 de ani) e prima jucătoare din Kazahstan care câștigă un titlu de Grand Slam și cea mai tânără jucătoare care a ridicat trofeul Venus Rosewater din 2011 încoace (Petra Kvitova), notează Eurosport.ro.
Rybakina a pierdut în mod clar primul set în fața unei Ons Jabeur foarte încrezătoare. Ulterior, kazaha și-a reglat serviciul și a început să joace mult mai agresiv, punând mereu presiune pe adversară.
Kazaha a trecut la Wimbledon de Vandeweghe, Andreescu, Zheng, Martic, Tomljanovic, Halep și Jabeur, cedând două seturi în tot turneul, în sferturi și în finală.
Elena Rybakina: „Mulțumesc celor din tribune, ați fost extraordinari. Vreau s-o felicit pe Ons pentru că a fost un meci bun. Te felicit pentru tot ce ai reușit. Nu ești o inspirație doar pentru tineri, ci pentru toată lumea. Ai un tenis foarte frumos, nu seamănă cu al nimănui. Am alergat atât de mult azi încât nu mai trebuie să fac fitness. Mulțumesc tuturor celor din tribuna regală, e o plăcere să joc în fața voastră, atmosfera e incredibilă.”