FacebookTwitterLinkedIn

Aflată la colecția haute couture cu numărul 51, pe care a prezentat-o la Săptămâna Modei de la Paris, Casa Balenciaga și-a surprins audiența cu un accesoriu original – geanta-boxă.

Una dintre surprizele colecției haute couture Balenciaga a fost faptul că aceasta a fost prezentată de Nicole Kidman, Naomi Campbell sau Kim Kardashian, alături, desigur, de cele mai bine cotate modele ale momentului. Apoi, coloana sonoră care a însoțit prezentarea s-a făcut auzită prin intermediul unei spectaculoase boxe-geantă, cel dintâi produs de acest fel, născut în urma colaborării faimosului brand fashion spaniol cu producătorul danez de echipament audio high-end Bang & Olufsen.

Naomi Campbell

Conceput astfel încât să reproducă forma unei genți Balenciaga, ineditul obiect este în egală măsură geantă și boxă, ambele perfect funcționale. Fiecare boxă-geantă este „croită” dintr-un bloc individual de aluminiu anodizat, care apoi este finisat manual, timp de câteva zile, la fabrica Bang & Olufsen din Struer, Danemarca, până la obținerea aspectului satinat unic. Cum spune Miklu Silvanto, CEO-ul Bang & Olufsen, „trebuie să vezi, să auzi și să simți acest produs”.

Realizarea fiecărei boxe dintr-un singur bloc de aluminiu asigură fluiditatea formei, de la mâner până la bază și scoate în evidență atenția minuțioasă pentru detalii pe care cele două mărci o împărtășesc.  

În partea frontală, boxa-geantă Balenciaga Bang & Olufsen prezintă o zonă perforată – care poate fi interpretată ca un detaliu de design -, dincolo de care se ascunde un difuzor puternic, cu multiple puncte de conexiune și a cărui baterie ține până la 18 ore.

În partea din spate există un compartiment îmbrăcat în piele, care este realizat manual de artizanii Balenciaga. Comenzile boxei se află sub mâner, împreună cu logo-urile celor două branduri, inscripționate cu laser.

După debutul de la Săptămâna Modei, 20 de exemplare ale boxei-geantă vor fi disponibile pentru achiziție în noul boutique Balenciaga Couture din Paris.