FacebookTwitterLinkedIn

Dacă în alți ani tema principală a PROIECTULUI EDITORIAL SPECIAL AL FORBES ROMÂNIA – Summer Plans 2022 viza obiceiurile și destinațiile de vacanță, anul acesta i-am provocat pe cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, deși pentru cei mai mulți dintre noi ar fi trebuit să fie o așteptată revenire la (noua) normalitate.

Va intra afacerea dvs. în vacanță în această perioadă? Sau nu mai este vremea de „vacanțe” în contextul geopolitic, economic și social în care ne aflăm?

Compania Farmec a traversat de-a lungul timpului multe perioade de criză și de tranziție, însă am depășit orice provocare datorită calității produselor, onestității business-ului și orientării spre inovație și performanță, în acord cu nevoile consumatorilor noștri, iar diversitatea portofoliului este foarte importantă pentru noi, de aceea activitatea constantă în cadrul fabricii este absolut necesară. Cercetarea, producția, vânzările nu intră niciodată complet în vacanță, fiindcă produsele de îngrijire personală și de curățenie sunt mereu ”de sezon”. Acum este vremea vacanțelor pentru oameni, iar noi avem grijă ca acestea să fie sigure și plăcute prin prisma produselor pentru protecție solară și a dezinfectanților. În plus, pregătim niște lansări importante în toamnă, pentru care lucrăm intens și cu multă motivați, fiindcă sunt cosmetice mult așteptate de consumatoarele noastre.

Cele mai întâlnite teme în discuțiile pe care redactorii Forbes România le-au avut de-a lungul acestui an au vizat creșterea inflației, războiul din Ucraina, pandemia, problemele din lanțurile de aprovizionare, lipsa forței de muncă, creșterea explozivă a prețurilor la utilități. Care sunt preocupările dvs. în următoarea perioadă?

Așa cum a dovedit și istoria companiei, ne-am adaptat în permanență, am găsit soluții și am depășit perioadele dificile, chiar dacă toate provocările cu care s-a confruntat industria au fost resimțite și de compania noastră. Momentan ne afectează problemele și întârzierile din lanțurile de aprovizionare; materiile prime ajung mai greu la noi și cu multă incertitudine, ceea ce îngreunează planificarea. De asemenea, inflația și creșterea prețurilor la energie sunt o provocare serioasă pentru un producător român, fiindcă ne afectează de la producție și până la logistică, având un departament de distribuție intern. Însă, încercăm să găsim soluții în așa fel încât consumatorii finali să resimtă cel mai puțin efectele. Anul acesta am crescut prețurile produselor doar cu 5%, în contextul în care creșterile pe categorii importante au fost de până la 30%.  Lunile aprilie și mai au înregistrat niște cifre foarte bune, având în vedere izbucnirea războiului, dar și scumpirile înregistrate la începutul anului. Astfel, dorim să menținem nivelul de profitabilitate la nivelul anului trecut, în ciuda faptului că primul trimestru nu a arătat spectaculos. Mai mult, facem investiții susținute în dezvoltarea produselor noastre, extinderi de gamă, lansări sau relansări de produse, care implică optimizarea formulelor în pas cu descoperirile și tendințele din industrie. Vom continua să îmbunătățim formulele, să lansăm și să modernizăm produsele, aceasta fiind prioritatea noastră în momentul de față. Ne dorim să fim cât mai aproape de nevoile consumatorilor pentru a poziționa în centru cercetarea și eficiența produselor.

Ce vă îngrijorează, pentru perioada următoare, în domeniul/sectorul în care activați?

România traversează în ultimii doi ani o perioadă dificilă din punct de vedere economic și de mare incertitudine, care ne-a întărit și, paradoxal, ne-a crescut doza de optimism, fiindcă am văzut că am putut trece cu bine peste partea cea mai grea a pandemiei, peste inflație și scumpiri, peste provocările din lanțul de aprovizionare. Am acționat cu flexibilitate, păstrându-ne în focus strategia pe termen lung, chiar dacă pe moment a fost nevoie de tactici ”de supraviețuire”.

Impredictibilitatea economică rămâne principala provocare, dar avem un business adaptabil, în spatele căruia stă o echipă unită și loială.

Cum arată planurile dvs. de business pentru finalul acestui an? Dar pentru 2023?

În 2022, ne propunem să menținem profitabilitatea la nivelul anilor anterior. În prezent, rezultatele pe primele cinci luni ale anului le egalează și chiar depășesc ușor pe cele înregistrate în 2021, ceea ce demonstrează că am recuperat sincopa începutului de an și că ne aliniem obiectivelor setate pentru anul în curs.

Credem că investițiile sunt cheia succesului în acest moment, drept care avem planificate investiții de două milioane de euro până la finalul acestui an, direcționate către cercetare, producție, digitalizare și marketing. În acest sens, ne menținem strategia de modernizare și extindere periodică a portofoliului, având programate lansări importante până la finalul acestui an.  În egală măsură, comunicarea este extrem de importantă pentru noi, pentru a menține deschis dialogul cu consumatorii și a susține echilibrul între autenticitate și progres. 

Pentru anul 2023 ne propunem să menținem și să consolidăm parteneriate solide pe plan local și internațional, să continuăm să fim alături de consumatorii noștri din toată lumea, să rămânem un membru activ al comunităților în care activăm și să ne păstrăm valorile care au consacrat întregul portofoliu Farmec.