FacebookTwitterLinkedIn

Depresia reprezintă o boală din ce în ce mai des întâlnită în ziua de astăzi, iar aceasta se reflectă într-o tristețe devastatoare care le afectează oamenilor buna dispoziție, le răpește energia, concentrarea, interesul pentru activitățile obișnuite și în cel mai rău caz dorința de a a mai exista. Însă, pentru a nu ajunge într-o astfel de situație depinde doar de tine, de gândirea pe care ți-o setezi și de modul în care reușești să gestionezi fiecare situație din viață. De multe ori însă te antrenezi în anumite obiceiuri care îți fac rău, care te situează pe un nivel al decăderii, în care ajungi să fii copleșit fără ca măcar să-ți dai seama. 

Iată așadar, care sunt obiceiurile pe care le faci zi de zi și care pot cauza după un anumit timp depresia 

  1. Ești mult prea sedentar

Atunci când ai o zi proastă, simți că cea mai bună modalitate prin care te poți simți mai bine este să te întinzi pe canapea fără a mai da ochii cu lumea. Însă, acest lucru este total greșit. Conform studiilor mișcarea, exercițiile fizice s-au dovedit a avea un nivel ridicat de eficacitate în tratarea depresie, acestea Acesta funcționând prin creșterea activității neurochimicelor, a dopaminei și serotoninei. Un medicament util antidepresie? Cel puțin 30 de minute de mișcare, de trei ori pe săptămână.

  1. Eviți lumina soarelui

Expunerea la soare reprezintă un stimulent natural al stării de bine. Acesta contribuie la secreția de serotonină, scăzând astfel nivelul de anxietate. Lumina soarelui te ajută, de asemenea să ai un somn odihnitor, să acumulezi mai multă energie, să fii mai calm, mai pozitiv și mai concentrat.

  1. Eviți familia și prietenii

Atunci când oamenii devin stresați, obișnuiesc să-i evite pe cei apropiați și se afundă în propriile gânduri și trăiri. Ei bine, acesta este un lucru total nerecomandat, deoarece chiar interacțiunea cu persoanele apropiate te poate face să scapi de stres, să privești viața dintr-o perspectivă pozitivă, să primești un plus de energie și bineînțeles, astfel să reduci riscul de depresie. 

  1. Ai un stil alimentar nesănătos

După cum bine deja știi alimentația are o influență semnificativă privind buna stare a organismului tău. Conform cercetătorilor consumul de zahăr și alte produse nesănătoase, pot afecta activitatea creierului acesta declanșând ulterior depresia. Așa că evită pe cât poți alimentele cu zahăr, grăsimi și cele procesate. Optează în schimb pentru produse bio, cu cât mai puține substanțe chimice adăugate, chiar spre deloc. Acestea îți vor furniza nivelul de energie și de bună dispoziție de care ai nevoie zilnic, astfel încât să te poți bucura de viață în mod constant. 

Dacă vrei să-ți aprovizionezi bucătăria cu alimente sănătoase, surse bogate de vitamine pentru un boost de fericire, poți intra pe Auchan.ro, și să-ți procuri tot ce ai nevoie dintr-o varietate de produse proaspete. 

În concluzie, dacă îți dorești să iei măsuri astfel încât să eviți apariția depresiei, atunci e nevoie să adopți obiceiuri sănătoase zilnice care îți vor susține buna funcționare a creierului. Fă mișcare, mănâncă sănătos și petrece cât mai mult timp cu persoanele apropiate. Nu uita de activitățile în natură și de timpul petrecut în lumina soarelui. 

Sursa foto: unsplash.com