Cum reacționează creierul la știrile despre război?
Trăim vremuri care nu erau prevăzute în scenariile noastre de viață. La finalul unei pandemii care ne-a extenuat emoțional, părea că vedeam, în sfârșit, luminița de normalitate de la capătul tunelului. Dar, tocmai când să pășim fără mască în ea, vine o dimineață de februarie care ne aruncă într-un tunel și mai întunecat, al cărui sfârșit pare imposibil de văzut: războiul. Cumva a ieșit din cărțile de istorie, unde credeam că-i e locul, și a dat buzna în viețile noastre.
Cu termostatul emoțional dat oricum peste cap de la faptul că trăim de doi ani cu frica activată la cote înalte, căutăm să ne acoperim nevoia de siguranță prin informare constantă despre ce se întâmplă aproape de noi. Până aici, totul firesc. Numai că știrile sunt atât de încărcate încât acest constant se permanentizează iar obiceiul responsabil de a le consuma cu scop de informare și prevenție riscă să devină o obsesie. Și chiar o dependență.
Riscăm să trecem de la Pandemie la PanicDemie. La zece zile de la izbucnirea războiului, o văd pe mama complet absorbită de ecran, rumegând în fiecare oră noile titluri Breaking News și integrând continuu în mentalul ei același refren negativ: război, dramă, catastrofă, amenințare, invazie. Cuvinte care îi creează realitatea. Cu greu se extrage „de pe front” ca să bifeze prezența socială și, imediat ce poate, se cablează din nou. Eforturile mele de a o convinge să ia mai multă distanță sunt cel mult un monolog tolerat cu stoicism. Sunt „desprinsă de realitate” și nu îmi dau seama „cât de grav este ceea ce ni se întâmplă”. Adevărul e că, prin comparație cu mecanismele pe care le activează acest tip de știri, argumentele mele raționale sunt pistol cu apă.
Atunci când ne expunem acestor știri, în creier sunt activate mecanisme care generează reacții emoționale puternice, în măsură să ne influențează deciziile și comportamentele. Iată trei dintre aceste reacții comune:
Devenim dependenți de intensitatea emoțională a știrilor.
Pe lângă informația propriu-zisă, fiecare generic de tip Breaking News aduce cu el o masivă încărcătură dramatică de care oamenii, în special femeile, riscă să devină dependenți. Această adicție se poate întâmpla deoarece:
1. Imaginile dramatice stimulează empatia. La nivel inconștient, natura feminină e într-o permanentă căutare de intensitate emoțională pentru că astfel își alimentează propriul rezervor de energie specifică, centrat pe emoții (spre deosebire de cel masculin, centrat pe acțiune). Femeia a fost proiectată de natură să fie eminamente empatică, pentru a reacționa rapid la plânsetele copilului și la nevoile celor din jur – prin urmare, acolo unde „E dramă” înseamnă că „E nevoie de mine”, deci trebuie să fiu prezentă și implicată, cel puțin virtual. Imaginile cu copiii refugiați apasă la maxim această pedală înscrisă în ADN-UL nostru.
2. Poveștile de viață transmise live declanșează eliberarea de oxitocină, neuro-transmițător considerat unul dintre “drogurile iubirii”. În urmă cu aproximativ zece ani, tot ce se știa despre oxitocină era că se eliberează atunci când, de exemplu, o mamă își alăptează copilul. Dar studiile din neuroștiințe au descoperit între timp că poveștile care ne impresionează pot genera eliberarea oxitocinei într-un mod similar.
3. Rubricile care promit noi vești cutremurătoare stimulează creșterea nivelului de dopamină. La fiecare generic de acest fel, ca privitor intri într-o stare anticipativă efervescentă, ca atunci când știi că ți se pregătește o surpriză și abia aștepți să desfaci cutia ca să îți poți satisface curiozitatea. Momentele acestea de nerăbdare sunt asociate de creier cu anticiparea unei recompense și, prin urmare, computerul nostru de bord cere creșterea nivelului de dopamină. Apare atunci un sentiment de bine, de satisfacție și de motivare pe care vei dori să îl repeți și în viitor.
4. Frica declanșează creșterea producției de adrenalină. Sistemul limbic care procesează emoțiile înregistrează frica și reacționează la stres comandând mai multă adrenalină, ceea ce activează bine-cunoscuta reacție Fight or Flight. Corpul răspunde prin bătăi mai rapide ale inimii (posibil chiar hipertensiune arterială), anxietate, transpirație excesivă și palpitații. Cum spunea cineva, Niciodată nu ne simțim mai vii ca în aproprierea morții. Adrenalina crescută ne susține pe termen scurt, dându-ne putere de reacție. Însă, pe termen lung, afectează gândirea rațională și ne poate face să luăm decizii proaste. Or noi suntem într-un maraton, nu într-un sprint. La nivel vizual, același mesajul de pericol e susținut cromatic prin combinația de galben- negru utilizată pentru benzile Breaking News. E un fapt cunoscut în psihologia culorilor că oamenii tind să asocieze această combinație cu ideea de pericol întrucât e unul din codurile cromatice prin care natura semnalează adesea amenințarea (gândiți-vă la viespi sau chiar la benzile folosite de poliție pentru a demarca zonele interzise sau contaminate).
Ne implicăm emoțional în lupta dintre cele mai importante arhetipuri:
Eroul și Anti-Eroul.
Creierul nostru este programat să gândească în povești pentru că ele sunt modul cel mai eficient prin care specia umană și-a transmis lecțiile de la o generație la alta. Iar cea mai veche poveste din istorie e bătălia dintre Bine și Rău, Lumină și Întuneric, Adevăr și Minciună, Război și Pace. Nu întâmplător mediile de informare își construiesc masiv discursul pe antiteza Putin – Zelensky. Doar fiecare poveste își are Eroul său, la fel cu fiecare erou își are Anti-Eroul său, cel cu care trebuie să se lupte alături de „aliați ai binelui”.
Cum avem o foame de eroi mai mare ca niciodată (dovadă indirectă nivelul foarte scăzut de încredere al românilor în clasa politică), suntem vulnerabili la figurile mărețe care par să întruchipeze binele, întocmai cum un om dezamăgit de fostul partener tinde să se îndrăgostească de personajul care îi promite salvarea. De fapt, cercetări recente sugerează că eroii și acțiunea eroică pot evoca un răspuns emoțional unic, care în engleză e numit “elevation”. John Haidt a împrumutat termenul de la Thomas Jefferson, care a folosit expresia de „elevare morală” pentru a descrie sentimentul de euforie pe care îl simțim atunci când citim o lectură de foarte bună calitate.
Când oamenii experimentează elevarea/ exaltarea, ei simt un amestec de venerație, reverență și admirație pentru un act moral extraordinar. Emoția este descrisă ca fiind asemănătoare cu calmul, căldura și dragostea. Haidt susține că acest tip de stare este „declanșată de acte de virtute sau de frumusețe morală.” Nu-i așa că sună cunoscut cu ceea ce vedem la știri?
Ne racordăm la sentimentul de Milă – Compasiune și ne confruntăm ideea de suferință prin intermediul altora.
Reacția de implicare pentru ajutarea celor fugiți din conflict e un exemplu pentru forța societății civile, dar și o dovadă că valorile profund umane încă există și pot face o diferență. Acest lucru ne dă un simț al continuității și chiar al comunității. Nu e ușor de identificat o altă cauză recentă în care românii au răspuns atât de unitar. Sentimentul că poți avea o contribuție la alinarea suferinței ne hrănește nevoia de conexiune și ține aprinsă o candelă care pare că licărește a speranță.
O diferență subtilă aici putem face între Milă (neconstructivă) și Compasiune (constructivă). Principiile budiste arată că Mila nu ajută pe nimeni: „Când Frica ta vine în contact cu Durerea cuiva, se naște Mila. Când Iubirea ta vine în contact cu Durerea cuiva, se naște Compasiunea.” (Stephen Levine).Spre deosebire de Milă, Compasiunea poate fi un dar atât pentru cel care o primește dar și pentru noi înșine, căci ne poate ajuta să devenim mai umili și mai recunoscători față de tot ce ne înconjoară. A te exersa în compasiune înseamnă să știi că toate ființele sunt la fel și suferă în moduri similare. Înseamnă a realiza că nu ești nici superior și nici separat de vreunul din ei.
Toate aceste mecanisme compun o tornadă emoțională din al cărei vortex e greu să ne desprindem. Și, totuși, detașarea conștientă nu este imposibilă. A rămâne lucid în mijlocul furtunii înseamnă a avea voința și puterea să trasezi limite sănătoase între informare și intoxicare. Altfel, știrile se întorc împotriva noastră. Și atunci când se întâmplă asta, suntem secătuiți exact de resursele de care mai mare nevoie ca să navigăm prin incertitudine: odihna, încrederea, voința.
Noi ne creăm singuri realitatea nu înseamnă să ne băgăm capul în nisip și să ne facem planuri de vacanță cu inocența pre-pandemică de care ne este atât de dor. Înseamnă să ne stabilim o anumită disciplină mentală și un algoritm de informare echilibrat, surse de știri cât mai puține și cât mai credibile pentru noi (să spunem surse obiective ar fi probabil iluzoriu) și accesarea lor numai în anumite momente din zi. În rest, să lăsăm spațiu mental și lucrurilor care ne încarcă: relațiile cu cei dragi, activitatea fizică de orice fel, lectura sau filmele despre orice altceva decât acel ceva. Cum spunea Jordan Peterson, înainte de a critica ce se întâmplă în lume, pune-ți în ordine propria ta casă. E singura asupra căreia ai cu adevărat control.