Un studiu realizat la începutul acestui an de EY România în parteneriat cu Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC) scoate în evidență faptul că 20% dintre companiile care activează în România refuză să se implice în acțiuni de sponsorizare pe motiv că nu înțeleg mecanismul de direcţionare.
Conform analizei intitulată „Creditul fiscal: Regimul sponsorizărilor în România”, reprezentanții a două din zece companii ce activează în România au recunoscut că nu se implică în acţiuni de sponsorizare fie pentru că nu sunt convinși de acţiunile către care ar fi dispuși să direcţioneze banii, fie că nu înțeleg mecanismul de direcționare.
De asemenea, cercetarea evidenţiază faptul că cei mai mulţi bani din sponsorizări i-au atras organizaţiile neguvernamentale care activează în sănătate (28%), servicii sociale (26%) şi educaţie (26%). La polul opus se află organizaţiile din domeniul protecţiei mediului cu cele mai puţine sponsorizări (5,3%), potrivit Agerpres.
Totodată, 46,9% dintre respondenţi susţin că şi-ar dori ca sponsorizările să le fie solicitate în trimestrul IV al unui an financiar, în timp ce sumele sponsorizate sunt direct corelate cu dimensiunea companiei şi dimensiunea profitului.
Conform consultanţilor EY, Legea sponsorizării şi Codul fiscal permit societăţilor comerciale plătitoare de impozit pe profit să ofere sponsorizări entităţilor fără scop lucrativ/autorităţilor publice/persoanelor fizice pentru activităţile desfăşurate în anumite domenii (spre exemplu, cultură, educaţie, umanitar, social) şi să beneficieze de facilităţi fiscale, în anumite condiţii prevăzute de lege.
Cheltuiala cu sponsorizarea oferită nu este o cheltuială deductibilă fiscal, dar poate reprezenta un credit fiscal, adică poate reduce impozitul pe profit de plată cu suma integrală a sponsorizării oferite.
Studiul EY şi ARC este bazat pe răspunsurile a 150 de respondenţi, datele fiind colectate în perioada 17 decembrie 2021 – 21 ianuarie 2022 prin intermediul unei platforme dedicate.