Considerat de mulți al treilea personaj principal din „Rain Man”, filmul cu Dustin Hoffman și Tom Cruise, Buick-ul Roadmaster fabricat în 1949 a fost vândut cu 335.000 de dolari la o licitație a Casei Bonhams.
„Știu foarte bine mașina asta. Este un Buick Roadmaster cu opt cilindri în linie. Ai fost fabricate doar 8.095 de exemplare”, spune la un moment dat Raymond Babbitt, personajul interpretat de Dustin Hoffman în Rain Man.





Exemplarul scos la licitație are un motor de 3,2 litri care dezvoltă 150 CP și transmisie automată DynaFlow cu două viteze. Automobilul adjudecat pentru suma de 335.000 de dolari este una dintre cele două mașini din Rain Man, fiind folosit mai mult pentru cadrele din studio.
După finalizarea filmărilor, a fost recondiționat și prezentat în 1989 la un eveniment organizat de Buick Car Club, ocazie cu care a fost achiziționat de Dustin Hoffman.
Mașina a fost rareori văzută în următorii 33 de ani, lucru constatat și de proprietarul ei: „Buick-ul a stat prea mult în garaj. Ar trebui condus, are nevoie de cineva care să se bucure de el și să-l prețuiască”, a spus Hoffman.

Regizat de Barry Levinson, Rain Man a avut premiera în 1988, la Festivalul de film de la Berlin, de unde a plecat cu Ursul de Aur, cel mai prestigios premiu al competiției. În anul următor, filmul a câștigat patru Oscaruri: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu și cel mai bun actor – Dustin Hoffman. Era al doilea Oscar pentru Hoffman – pe primul îl câștigase în 1979, cu rolul din Kramer vs Kramer. Filmul a fost și un succes comercial: a avut încasări de 354,8 milioane de dolari la un buget de 25 de milioane de dolari, devenind pelicula cu cele mai mari încasări din 1988.
Până astăzi, Rain Man este singurul film care a câștigat și Ursul de Aur și Oscarul pentru cel mai bun film.
Celălalt Buick Roadmaster a devenit simbolul luptei împotriva autismului. Folosit în Rain Man pentru exterioare și adaptat astfel încât să suporte greutatea cameramanului și a camerei de filmare, automobilul a ajuns în 2014 în posesia regizorului Barry Levinson, care l-a cumpărat la o licitație.
Acesta a căutat apoi un atelier auto care să recondiționeze mașina și l-a ales pe cel al lui Wayne Carini – prezentatorul show-ului TV Chasing Classic Cars, care a fost difuzat și la noi de Discovery Channel.

Carini a povestit mai târziu că recondiționarea Buick-ului din Rain Man a avut un puternic impact emoțional pentru el: în anul în care se făcea filmul s-a născut fiica lui mai mică, Lindsay, care suferă de autism, la fel ca Raymond – personajul lui Dustin Hoffman.
După terminarea lucrărilor, Wayne a luat-o pe Lindsay la plimbare cu Buick-ul. Momentul este imortalizat în episodul din Chasing Classic Cars dedicat „vedetei galbene” din Rain Man.
