FacebookTwitterLinkedIn

La doar o săptămână după ce rachetele rusești au început să lovească pentru prima dată Ucraina, peste 1,2 milioane de oameni au traversat granițele țărilor europene vecine, printre care și România. ONU a avertizat că asistăm la cea mai mare criză de refugiați din ultimul secol.

Toate privirile au fost îndreptate zilele acestea spre familiile ucrainiene părăsindu-și țara spre un viitor incert. Chinuindu-se să prindă loc în trenuri supraaglomerate, luându-și la revedere de la tații rămași în urmă ca să lupte, șocul și epuizarea de pe fețele celor care au ajuns în siguranță, în afara Ucrainei, sunt evidente.

Cei mai mulți ucraineni care își părăsesc țara se îndreaptă spre vest, spre Polonia, România, Moldova, Slovacia și Ungaria, care și-au deschis granițele oricui încearcă să fugă, deși au existat rapoarte privind discriminarea rasială împotriva persoanelor de culoare sau chiar a minorilor ucrainieni fără pașaport biometric.

UNHCR, agenția ONU pentru refugiați, avertizează că criza umanitară care afectează ucrainenii abia începe. Se estimează că peste 4 milioane de oameni vor deveni refugiați, în timp ce în interiorul țării vecine alte milioane vor fi strămutate din cauza bombardamentelor rusești.

Cei mai mulți refugiați se îndreaptă spre Polonia, în jur de 650.000 de persoane. Între 50.000 și 80.000 persoane trec granița poloneză în fiecare zi, iar cozile sunt enorme, întinzându-se până la 60 de ore de cealaltă parte a graniței. ONG-urile poloneze care activează la graniță spun că resursele lor sunt întinse la maximum.

Și România a atras un număr mare de refugiați ucraineni, cu peste 172.000 de sosiți de când a început invazia, potrivit informațiilor transmise ieri de Lucian Bode, Ministrul de Interne. El a mai precizat că, dintre cei intrați, 114.829 de ucrainieni au ales să părăsească România. „Așadar, pe teritoriul României, în acest moment se află 58.106 cetățeni ucraineni”, a declarat Lucian Bode.

Pentru a le oferi acestora sprijin, au fost operaționalizate 13 taberele mobile pentru refugiați, în Maramureș, Suceava, Botoșani, Tulcea, Iași, Galați, Satu Mare și Vaslui, cu 3.511 locuri, pe lângă cele șase centre de azil, unde se află 250 de cetățeni ucrainieni. La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 59,9%.

Autoritățile locale și societatea civilă au pus la dispoziția cetățenilor ucraineni care au intrat în România 12.324 de locuri de cazare la nivel național. Totodată, platforma operaționalizată la nivelul guvernului, Împreună ajutăm mai mult, a centralizat până acum 5.396 de oferte de suport. În total, doar 2.382 de ucrainieni au cerut azil în România.

Foto: Facebook Ministerul Afacerilor Interne