Lenovo susține organizația EFdeN în competiția Solar Decathlon Europe 2021/2022, cu scopul de a crea un mediu divers și sustenabil.
“La nivel european, România se află la coada clasamentului privind tehnologia și digitalizarea. Dacă vorbim de tehnologie și digitalizare, la nivel european România se află pe penultimul loc, depășind doar Bulgaria și Grecia. În energie situația este asemănătoare, procentul de contoare inteligente este sub media europeană, la finalul anului trecut doar 15% din consumatori aveau instalate astfel de contoare, în timp ce în țări ca Danemarca, Spania, Italia și Estonia gradul de contorizare inteligentă a ajuns la 100%”, arată reprezentanții EFdeN, pentru Forbes România.
Investiția totală s-a ridicat la 40.000 de dolari, acordată de Lenovo echipei EFdeN pentru dezvoltarea etapei premergătoare competiției Solar Decathlon, competiție dedicată locuințelor sustenabile și soluțiilor integrate din lume. Lenovo a oferit organizației o stație grafică Lenovo ThinkStation P340, eficientă din punct de vedere consum de energie și resurse. La aceasta s-au adăugat alte patru laptopuri ThinkBook, potrivit companiei. De altfel, Lenovo este un promotor al aplicațiilor de inteligență artificială și machine learning, așa cum spunea Aurel Nețin, Country General Manager Lenovo România, într-o discuție recentă cu Forbes România.
“Competiția presupune un proces de 2 ani, în care studenți de la mai multe specializări (Inginerie, Arhitectură, Comunicare, Management, ș.a.m.d.) gândesc, proiectează și construiesc un prototip de casă sustenabilă din toate punctele de vedere, de la materiale cu impact redus asupra mediului, la sisteme fotovoltaice de producere a energiei și strategii pasive de reducere a necesarului de încălzire, cum ar fi folosirea luminii naturale pentru încălzirea spațiului nu doar pentru iluminat”, adaugă EFdeN.
Coordonatorul organizației EFdeN este Claudiu Butacu, parte din generația „Forbes 30 sub 30” 2017 și unul dintre membrii fondatori ai Solar Decatlon București, promotorul tuturor echipelor românești care vor să participe la SD. „De mai bine de zece ani de când suntem pe piață sub această formă, a unui ONG, încercăm să dezvoltăm această olimpiadă a caselor solare pentru că viitorul este fără îndoială al orașelor verzi, inteligente”, declara el recent, într-o discuție cu Forbes România.
