FacebookTwitterLinkedIn

Bentley a anunțat lansarea modelului Flying Spur Hybrid, al doilea model cu propulsie parțial electrică produs la Crewe, după Bentayga Hybrid.

Aparent, Flying Spur a trecut printr-un proces de downsizing la capitolul motorizare: spre deosebire de celelalte două versiuni dotate cu propulsoare V8 sau W12, hibridul este animat de un motor electric avansat, care asigură o autonomie de 40 km, și de un V6 de 2,9 litri pe benzină; împreună acestea dezvoltă 544 CP și un cuplu de 750 Nm. Motorul electric este alimentat de o baterie litiu-ion de 14,1 kWh ce poate fi încărcată complet în două ore și jumătate (în funcție de regiune).

Flying Spur Hybrid este cu 75 CP mai puternic decât Bentayga Hybrid și, cu o accelerație de la 0 la 100 km/h de 4,3 secunde, este un competitor redutabil pentru Flying Spur V8 (care atinge suta în 4 secunde).


La exterior, noul Flying Spur Hybrid poate fi „identificat” datorită emblemelor Hybrid de pe aripile față, evacuărilor quad ovale și conectorului de încărcare universal, acoperit, de pe aripa spate stânga.

La interior, comutatorul Start-Stop automat a fost înlocuit cu unul pentru cele trei moduri E – EV Drive, Hybrid Mode și Hold Mode, permițând șoferului să gestioneze utilizarea bateriei în timpul călătoriei. Modul EV Drive este activat imediat ce mașina este pornită și maximizează experiența de conducere electrică, ideală pentru conducerea în oraș și pentru călătorii mai scurte.



Pentru a oferi un feedback suplimentar șoferului, instrumentele de bord includ informații suplimentare care arată când mașina funcționează exclusiv cu unitatea EV, și rata de regenerare la frânare sau la utilizarea motorului cu ardere internă.

Șapte culori exclusive Bentley sunt disponibile standard pentru noul Flying Spur Hybrid. Alte peste 60 de nuanțe, inclusiv din gama personalizată Mulliner, pot fi alese din oferta opțională. Pentru interior sunt oferite standard cinci culori de piele și încă zece prin opțiunea Colour Specification, precum și două configurații în două tonuri.

Roțile standard de 20 inci sunt completate de gama de roți opționale de 21 inci în finisaj gri mat sau lucios, și de 22 inci Mulliner Driving Specification, în trei finisaje diferite.

Noul Bentley Flying Spur Hybrid va fi disponibil pentru livrare până la sfârșitul acestui an.