Un studiu al companiei de consultanță imobiliară RE/MAX, arată că 61% dintre persoanele care au achiziționat locuințe în 2022 au folosit fonduri proprii. Cea mai mare schimbare se înregistrează în rândul celor care au cumpărat proprietăți cu un credit ipotecar/imobiliar cu avans mai mic de 15%, respectiv 28% dintre persoane, în scădere cu 21% de procente față de anul precedent.
Doar 5% dintre cumpărători au utilizat un credit ipotecar cu avans mai mare de 15%, 4% un credit co-garant (de tipul Prima Casă), iar 2% au făcut rate direct la constructor.
„Imobiliarele vor rămâne în continuare poate cel mai popular vehicul de transport a valorii și conservare a capitalurilor în timp, fapt ce va continua să atragă investiții de toate tipurile, de la cele personale și familiale, până la investitori instituționali globali”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.
În ceea ce ține de tipul proprietăților, 53% dintre tranzacțiile din 2023 au fost apartamente de 2 camere și 15% apartamente de 3 camere, acestea însumând cele mai căutate tipuri de proprietăți, arată studiul. Comparativ cu anul 2021, procentele apartamentelor de 2 camere se menține, însă cele cu 3 camere au scăzut cu 24 procente. Clasamentul este completat de garsoniere (9%), case în oraș și case în mediul rural, fiecare cu câte 8%. Majoritatea proprietăților sunt cumpărate între 1 și 6 luni de la data punerii la vânzare, iar media de tranzacționare a proprietăților rezidențiale în rețeaua RE/MAX este de 67 de zile.
Anul trecut, cererea de creditare a crescut cu 13% în 2022 față de 2021. Românii au contractat credite ipotecare în valoare de 4 miliarde de euro
Specialiștii de la KIWI Finance arată că, în 2022, românii au contractat cca. 84.000 de credite ipotecare, în valoare de aprox. 4 miliarde de euro, la un număr de peste 170.000 de tranzacții efectuate. Totodată, creditul mediu a avut o valoare cu 7% mai mare decât în 2021 și cu 21% mai mare decât în 2020, iar spre finalul anului 2022 au crescut refinanțările creditelor cu dobânzi fixe.
Numărul tranzacțiilor naționale a fost mai mic cu 4% în 2022, comparativ cu anul precedent, iar cererea de credite ipotecare și-a ponderat ritmul de creștere, deși este în continuare mai mare decât oferta. Conform indicelui Kiwi, Bucureștiul se situează pe locul 2 în clasamentul capitalelor europene la accesibilitatea locuințelor.