Volodimir Zelenskiy îl va presa pe președintele SUA, Joe Biden, să ofere țării sale o invitație oficială pentru aderarea la NATO și să se angajeze la un sprijin continuu cu arme avansate, ca parte a „planului de victorie” al președintelui ucrainean pentru a pune capăt războiului cu Rusia.
Zelenskiy va prezenta acest plan împreună cu alte acorduri economice și de securitate în timpul întâlnirii pe care o va avea cu Biden în 26 septembrie la Washington, potrivit surselor Bloomberg. Zelenskiy va discuta planul și cu potențialii candidați la președinția SUA, Kamala Harris și Donald Trump, precum și cu membri ai Congresului din ambele partide, și îl va face public și pentru aliați și alte părți interesate, potrivit acelorași surse.
Într-o conferință de presă care a avut loc vineri, liderul ucrainean a descris planul ca un ghid pentru forțarea președintelui rus Vladimir Putin să caute pacea. Kievul este îngrijorat că un armistițiu fără garanții clare ar permite Rusiei să lovească din nou după ce se reînarmează.
Liniile generale ale propunerii includ asigurarea locului Ucrainei în „arhitectura de securitate” globală, îmbunătățirea aprovizionării cu armament și dezvoltarea economică, a spus Zelenskiy.
Zelenskiy a declarat vineri că dorește să organizeze un al doilea summit până la sfârșitul anului, la care va fi invitată și Rusia: „Nu poate exista sfârșitul unui război fără una dintre părți,” a spus el.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.