Markus Braun, directorul executiv al Wirecard a demisionat vineri după ce firma de plăți din Germania a înregistrat o pagubă de 2,1 miliarde de dolari în Filipine. CEO-ul s-a străduit să strângă un ajutor financiar de la restul băncilor sale, dar fără succes, relatează Reuters.
Braun, care a transformat Wirecard într-una dintre cele mai apreciate bănci de investiții din tehnologia financiară din Europa, a decis să părasească firma care se confruntă în prezent cu o criză financiara. Decizia de a demisiona a venit după doar câteva ore de la publicarea unui videoclip în care se referea la problemele Wirecard, declarând că „responsabilitatea pentru toate tranzacțiile comerciale revine CEO-ului”.
Wirecard, care se confruntă cu o pierdere de 10 miliarde de euro la nivel mondial în doar două zile, a fost o poveste de succes în Germania. Compania a început să fie cercetată după ce a fost denunțată că succesul său se datorează unei rețele de tranzacții înșelătoare. Acest scandal ar putea strica reputația financiară a Germaniei.
Reprezentanți ai Wirecard au declarat că James Freis, un fost ofițer de conformitate la bursa Germaniei, a fost numit directorul general interimar al companiei.