În 2024, companiile vor pune accentul pe sănătatea și starea de bine a angajaților. Statisticile companiei Dynamic HR, realizate în perioada ianuarie 2022 – iunie 2023, pe un eșantion de 2551 angajați din mediul privat, arată nevoia imperioasă a implementării unei strategii de well-being eficiente pentru angajați.
Conform datelor obținute din sondaje, 60% dintre respondenți nu beneficiază de un somn odihnitor în fiecare noapte, punând în pericol atât sănătatea fizică, cât și pe cea mentală.
Mai îngrijorător este faptul că 62% dintre angajați răspund la emailuri sau se preocupă de problemele de serviciu până la doar două ore înainte de culcare, ceea ce sugerează o dificultate crescută în separarea vieții profesionale de cea personală. Această tendință se reflectă și în statisticile care indică faptul că 50% dintre respondenți reușesc rareori să mențină un echilibru între cele două sfere ale vieții.
În plus, aproape jumătate (47%) dintre angajați raportează un număr semnificativ de ore de lucru suplimentar, ceea ce nu doar că limitează timpul disponibil pentru relaxare și activități personale, dar crește și riscul de epuizare profesională și probleme de sănătate.
Prin adoptarea unor măsuri proactive de susținere a sănătății mentale și fizice a angajaților, companiile nu doar că își vor îmbunătăți performanța, dar vor contribui și la o schimbare pozitivă în cultura muncii. O forță de muncă fericită și sănătoasă este nu doar un ideal, ci o necesitate strategică pentru succesul pe termen lung.
În acest context, Dynamic HR, prima companie de servicii de resurse umane din România care a susținut cursuri corporate de wellbeing, începând cu anul 2010, organizează gala „Corporate Well-being Award”, pe 14 mai 2024. Evenimentul își propune să recunoască și să celebreze cele mai bune practici de wellbeing din mediul de afaceri.
“Rezultatele instrumentului nostru de evaluare a nivelului de stres din organizații, Stress Index, nu arată doar cifre, ci reflectă realități umane cu consecințe profunde asupra productivității, satisfacției în muncă și, mai presus de toate, a bunăstării individuale. Ele semnalează o nevoie critică pentru companii de a reconsidera și a implementa strategii de well-being eficiente, care să sprijine angajații nu numai în atingerea obiectivelor profesionale, dar și în menținerea unui stil de viață sănătos și echilibrat”, spune Simona Nicolaescu, wellbeing visionary, Business Owner Dynamic HR
În ultimii 20 de ani compania a fost alături de zeci de companii și sute de angajați și a putut să observe o creștere semnificativă a importanței wellbeing-ului în mediul de lucru din România. “Tot mai mulți angajatori încep să înțeleagă că fericirea și sănătatea echipelor lor sunt fundamentale pentru succesul pe termen lung și pentru crearea unei culturi organizaționale pozitive, orientată spre adaptare și evoluție. A crescut numărul programelor strategice, pe termen lung, al căror nucleu este componenta dedicată stării de bine și, în același timp, și al solicitărilor punctuale de workshop-uri cu anumite ocazii sau cu obiective clare care măsoară sănătatea emoțională a angajaților și apoi s-a creat intervenții customizate care au avut impact și au influențat indicatori concreți”, completează Simona Nicolaescu.
Reinventare pentru viitor
Gala „Corporate Well-being Award” își propune să fie o platformă dedicată inovației și excelenței în domeniul resurselor umane, concentrându-se asupra strategiilor și inițiativelor care susțin sănătatea, fericirea și echilibrul în mediul de lucru.
Cu o experiență de peste 13 ani în promovarea echilibrului între muncă și viață personală, evenimentul s-a desfășurat, pe parcursul a nouă ediții, sub denumirea “Gala Work-Life Balance”, fiind un punct de referință în industria resurselor umane. Printre companiile câștigătoare din anii anteriori se numără: IKEA, HOLCIM, ORANGE, HP. 90 de proiecte au fost premiate, 305 companii au fost participante cu peste 630 de participanți și mii de angajați care au beneficiat de programele de wellbeing recunoscute în cadrul evenimentului.
După o pauză de trei ani, impusă de pandemie, inițiativa revine sub numele „Corporate Wellbeing Award”, cu accent pe inovație și recunoașterea pionierilor în domeniul wellbeing-ului organizațional. Gala se va concentra pe studii de caz detaliate, oferite de companii, cu accent pe impactul programelor de wellbeing și noutățile aduse de specialiștii din domeniu, precum și pe recunoașterea celor mai inovative și eficiente practici de wellbeing.