FacebookTwitterLinkedIn

Rebeca Rupa, 16 ani, voluntar la Bibliotecă

Pentru mine voluntariatul înseamnă o pauză de la toate. Mă face să mă simt eu însămi și, pentru un moment, simt că fac ceea ce trebuie. Ceea ce îmi place!

Am iubit cărțile de când mă știu. Am iubit să mă înconjor de ele și să descopăr miile de povești care așteaptă tăcute pe raft. La început, eram doar o simplă cititoare la filiala „Ion Creangă“ a Bibliotecii Metropolitane București. Îmi plăceau enorm oamenii și atmosfera de acolo. Așa a apărut ideea de voluntariat. Într-un fel sau altul, știam că vreau să descopăr lucruri noi și să fac parte din acel grup minunat. Iar voluntariatul mi-a oferit această șansă extraordinară!

Am început să fac voluntariat vara, când eram în vacanță. Astfel, mi-am permis să dedic mai mult timp acestei activități. Pentru a mă familiariza cu locul, la început mă ocupam de ordonarea cărților pe raft. În plus, având în minte ideea de a deveni bibliotecară, am avut ocazia să aflu lucruri concrete despre acest domeniu.

Niciodată n-am simțit programul încărcat de la școală ca pe un obstacol în a face voluntariat. De fapt, pot spune că cele două se îmbină perfect.

Pentru că iubesc să citesc, mi-am propus să intru mai adânc în miezul cărților și să scriu eu însămi o carte. Părea imposibil la început. Un copil de 16 ani să scrie acel ceva care să merite citit, iar cititorul să exclame: „Da, asta e ceva!”. Dar este ceea ce îmi doresc – să schimb cumva lumea și prespectiva oamenilor asupra unor subiecte despre care nu se vorbește prea des. Așa am început să lucrez la primul meu manuscris. Faptul că voluntariatul mi-a oferit șansa să cunosc oameni, idei și opinii diferite mi-a dat curajul și motivația necesare să încerc înainte de a mă da bătută.

Cu siguranță că voluntariatul va face parte din viața mea mult timp de acum încolo, pentru că, până la urmă, voluntariat înseamnă bunătate și experiență. Pentru că tot ce contează la finalul zilei este să fii înconjurat de oameni faini și cărți bune.

*Biblioteca Ion Creangă, specializată în carte pentru copii şi adolescenţi, este una dintre cele mai îndrăgite şi frecventate din cele 30 de filiale din reţeaua Biblioteca Metropolitană Bucureşti. În baza unui permis eliberat pe loc, orice persoană beneficiază de împrumut (cărţi, jocuri, filme, cărţi audio) la domiciliu, acces la sala de lectură, participare la evenimente, WiFi gratuit în spaţiile BMB. În plus, avem o ludotecă numai bună ca cel mic să (re)descopere bucuria lecturii! Toate serviciile bibliotecii sunt gratuite, inclusiv eliberarea permisului de acces.