FacebookTwitterLinkedIn

Instanța a respins ultimul apel pe care tenismenului sârb Novak Djokovic l-a intentat pentru anularea deciziei de a i se suspenda viza de intrare în Australia.

Practic, viza lui Novak Djokovic a fost anulată, tenismenul urmând a fi „deportat” din Australia, transmite BBC.

Conform deciziei instanței, timp de trei ani, sportivul nu mai are voie să intre în Australia, decât în anumite circumstanțe.

The Guardian titrează, de asemenea, că duminică instanța a menținut decizia ministrului imigrației din Australia, Alex Hawke, de a i se anula viza pe motiv că prezența lui Djokovic în Australia ar putea reprezenta un risc de „neliniște publică”, având în vedere că este „un talisman al mișcării anti-vaccin”.

Judecătorul James Allsop a anunțat că instanța a respins cu unanimitate contestația lui Djokovic, sportivul trebuind să plătească costurile, însă a explicat că decizia nu a judecat „meritul sau înțelepciunea deciziei” ministrului, ci dacă era atât de irațională încât să fie ilegală.

Novak Djokovic a câștigat de nouă ori Openul Australiei. Tenismenul ar fi trebui să joace primul meci la Australian Open luni seară (ora locală).