FacebookTwitterLinkedIn

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 125 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, cele mai multe dintre aceste sesizări s-au înregistrat în zona Brașovului.

Potrivit reprezentanților de la Dispeceratul Naţional Salvamont dintre cele 125 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, 15 apeluri au fost destinate pentru Salvamont Municipiul Braşov, 11 pentru Salvamont Lupeni, 10 pentru Salvamont Alba şi câte 9 pentru Salvamont Borşa, Gorj şi Suceava, notează Agerpres.

De asemenea, au mai fost intervenţii ale salvatorilor montani din Sibiu (8), Caraş Severin-Muntele Mic (7), Voineasa şi Bihor (câte 6).

Apeluri de urgenţă au fost primite şi pentru Salvamont Maramureş, Predeal, Prahova-Buşteni, Neamţ, Vatra Dornei, Azuga, Dâmboviţa, Caraş Severin-Semenic, Mureş, Rodna, Harghita, Prahova, Bran, Cluj, Petroşani, Buzău, Suceava, Gorj, precizează reprezentanții Salvamont.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 125 de persoane. Dintre acestea 47 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transportul la spital. Totodată, însă s-a înregistrat şi un deces.