Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Filantropie |
|

Joc, responsabilitate și creativitate sau povestea unui brad

A fost odată ca niciodată... Nu este un basm, ci realitatea. Așa începe povestea bradului de Crăciun realizat de Veronica Schmidt împreună cu cei 12 copii ai programului “școală dupa școală” susținut de Fundația Michael Schmidt.  
PHOTO-2018-12-03-11-28-44
Bradul de Crăciun este deja unul cu tradiție în fosta casă parohială din satul Criț, astăzi pensiunea „Casa Kraus”, fiind gazda unei clase de suport educațional pentru copiii defavorizați din zonă. Este un brad cu o semnificație aparte, pentru că este realizat de către copiii din programul ,,Școală după școală”, coordonat de Fundația Michael Schmidt. Fundația a fost înființată în anul 2010 de către Michael Schmidt, proprietarul Automobile Bavaria Group, și de către soția sa Veronica, cea care se ocupă de programul „Școală după școală”, prin care copiii sunt primiți cu brațele deschise la Casa Kraus, cu o masă caldă și cu ajutor în pregătirea temelor primite de la școală.
Cum s-a născut povestea bradului tradițional al copiilor din satul Criț?
Veronica Schmidt, Vicepreședintele fundației spune că povestea construirii bradului tradițional a început în curtea Bisericii Fortificate din Criț, unde a găsit și a adunat împreună cu cei mici o buturugă, conuri de brad și crengi, care pentru copii nu reprezentau decât materiale folosite pentru a face focul în sobă. Însă copiii au învățat cu această ocazie că lemnele și crengile pot fi prelucrate. Rezultatul?

 

„Am confecționat bradul și jucăriile din conuri. Unele jucării au fost înlocuite cu altele, de la magazin, pentru că nu se puteau despărți de ele, era munca lor. Au fost extrem de fericiți și i-am întrebat, din nou, la final, ce reprezintă acum aceste vreascuri aruncate la întâmplare și adunate de ei. Răspunsul a venit firesc : Un brad frumos! Apoi le-am explicat că, din orice creangă, chiar dacă este mai mică, mai plăpândă, neîmpodobită sau nebăgată in seamă, cu puțin efort și imaginație, putem face ceva cu totul și cu totul special. Fiecare creangă e minunată, frumoasă si deosebită”, rememorează Veronica Schmidt.

Vicepreședintele fundației crede cu tărie că fiecare copil care s-a născut și a crescut într-un mediul mai puțin favorabil sau cu mai puține resurse materiale sau educaționale, poate reuși, atât timp cât oamenii mai mari cred în el și îl sprijină: „Dacă fiecare copil este hrănit, este îmbrăcat corespunzător, dacă are un bun pedagog și căldura unui loc unde este așteptat cu drag, ca aici, la Casa Kraus, unde va grăbiți să ajungeți voi după școală, atunci ar fi mult mai mulți copii fericiți pe lume”, precizează Veronica Schmidt.

 

Veronica Schmidt speră și își dorește ca la această inițiativă să se alăture cât mai mulți oameni care vor susține proiectele, pentru a oferi suportul necesar, la nivel educațional și pentru a da șansa generației actuale la un viitor strălucit.

„Suntem aici pentru a trezi empatie, pentru a ajuta adulții să înțeleagă că nu există copil fără șanse, doar un adult care nu s-a decis încă să susțină această șansă”, povestește Veronica Schmidt.

În fiecare an, micuții și Veronica împodobesc bradul, iar tema din acest an a fost realizarea unui pom altfel, construit din deșeuri găsite în natură pe care copiii le-au colectat. Elevii au conștientizat importanța protejării mediului înconjurător, după care și-au folosit imaginația pentru a-și crea propriile decorațiuni de brad.
„Într-una din vizitele mele, colindând străzile satului Criț împreună cu micuții, chemați afară de nămeții de zăpadă, ne-am propus să ne jucăm inteligent și creativ. Pentru că jocul este modalitatea ideală prin care copiii descoperă și învață lucruri noi”, afirmă Veronica Schmidt.

Aventura  începe într-un loc însemnat și plin de istorie, cu biserici fortificate vechi de sute de ani, dar amenințat de capriciile vieții moderne. „Din dragoste pentru natură și comunitate am ales să facem un exercițiu de imaginație și inventivitate prin care să redăm utilitatea materialelor și ambalajelor folosite în gospodării. Dorința noastră a fost de a transforma aceste deșeuri într-o sursă de inspirație pentru comunitate și să tragem un semnal de conștientizare a problemelor pe care acestea le provoacă.”

Astfel, au început să facă puțină curățenie și să colecteze sticle, doze și pahare, pungi și cartoane și s-au pus pe treabă. „Am descoperit că pe masură ce copiii vedeau că o sticlă murdară poate deveni o decorațiune unică, fețele li se luminau și camera pe care am trasformat-o în micul nostru atelier s-a umplut de veselie. Rezultatul fiind un brad de poveste, unicat si special.”

Joc, responsabilitate și creativitate. „Am făcut asta pentru a atrage atenția asupra unei situații critice, dar cu posibilitatea de remediere, în care copiii au fost eroii poveștii. Le-am dat frâu liber imaginației, creativității și le-am acordat încrederea necesară prin care să-și dea seama, nu doar cei mici dar și cei mari, că fiecare dintre noi putem contribui la schimbarea mediului înconjurator, la crearea unui viitor mai bun pentru noi, dar mai ales pentru generațiile viitoare, așa cum vă invităm și pe dumneavoastră să faceți”, subliniază Veronica Schmidt.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii