FacebookTwitterLinkedIn

Sphera Franchise Group a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2022 venituri consolidate de 953,6 milioane de lei, în creștere de 31% de la an la an, și un profit din exploatare mai mic cu 8%, de 64,9 milioane de lei.

”Performanța excelentă și rezultatul pozitiv din T3 2022 au compensat pierderile înregistrate de Grup în T1 2022. În consecință, Sphera Franchise Group a încheiat primele nouă luni cu un profit net de 15,6 milioane lei”, potrivit unui comunicat al companiei.

Toate companiile din grup au înregistrat creșteri ale vânzărilor în primele nouă luni, cele mai mari fiind generate de KFC Italia, cu un rezultat de 117,8 milioane de lei, în creștere cu 53%.

În trimestrul al treilea, compania a înregistrat vânzări record de 347,6 milioane de lei, cu 22% mai mari față de perioada similară a anului anterior. În același interval, compania a raportat un profit net de 24,3 milioane de lei, mai mare cu 6%.

Între 30 septembrie 2021 și 30 septembrie 2022, Sphera a deschis zece restaurante, dintre care jumătate au fost KFC.

Sphera Franchise Group opera, în primele nouă luni, 174 restaurante, dintre care 94 unități KFC, 43 restaurante Pizza Hut, 14 restaurante Taco Bell și un restaurant Paul.