Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Travel |
|

Valoarea voucherelor de vacanță emise în 2018 este de nouă ori mai mare decât cea din anul precedent

Valoarea totală a voucherelor de vacanţă emise în 2018 a ajuns la 250 de milioane de euro, de aproape nouă ori mai mare faţă de 2017, potrivit datelor primite de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) de la Ministerul Finanţelor Publice, formează News.ro.
vacanta familie

Suma este de aproape nouă ori mai mare faţă de 2017, dar sub cea de 400 de milioane de euro, cât era estimarea iniţială pentru 2018.

”372 de milioane de euro proveneau din distribuirea voucherelor către un număr de 1,2 milioane de angajaţi din sistemul public, la care se adaugă suma celor primite de angajaţii din sistemul privat. Circa 30 de milioane de euro a fost valoarea celor distribuite în mediul privat în 2017”, se arată în comunicatul ANAT.

Din totalul celor emise anul trecut, 22,4 milioane de vouchere, reprezentând peste 90% (20,7 milioane), au fost pe suport de hârtie, restul fiind pe suport electronic. Cea mai mare valoare a voucherelor emise în 2018 a fost atinsă în luna iunie (125 de milioane de euro), reprezentând jumătate din nivelul înregistrat până la finalul anului, potrivit ANAT.

PUBLICITATEA ÎN PRESA TIPĂRITĂ – IANUARIE 2019

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii