FacebookTwitterLinkedIn

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) informează faptul că numărul poliţelor facultative încheiate anul trecut a crescut cu 7%, reprezentând circa 128 de mii de locuinţe în plus protejate într-un singur an.

În lipsa unei asigurări de locuinţă, costurile trebuie să fie suportate integral de proprietari, în timp ce o poliţă facultativă oferă acces la despăgubiri care pot acoperi pierderi semnificative.

Cea mai mare despăgubire plătită anul trecut în baza unei asigurări facultative de locuinţă a ajuns la aproximativ 255 de mii de euro. Suma a fost necesară pentru acoperirea pagubelor produse de un incendiu.

„În medie, o locuinţă asigurată este despăgubită la fiecare 14 minute. Este dovada clară că sistemul de asigurări funcţionează şi oferă sprijin financiar real atunci când apare o situaţie neprevăzută”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR, citat în comunicat.

Într-un context în care evenimentele extreme şi incidentele domestice devin tot mai frecvente, această creştere arată, conform asiguratorilor, că protecţia locuinţelor începe să fie tratată cu mai multă responsabilitate.

„Un incendiu poate schimba totul într-o clipă. Anul trecut, o locuinţă afectată de un incendiu a însemnat o despăgubire de 255.000 de euro – sumă necesară acoperirii prejudiciilor generate. O dovadă clară că asigurarea face diferenţa”, a precizat Alina Bărbulescu, Coordonator Secţiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR.

În România, asigurările facultative se pot încheia pentru acele locuinţe care sunt deja protejate printr-o poliţă obligatorie PAD. Poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute, putând acoperi pagubele produse de dezastre naturale, dar şi alte tipuri de riscuri, precum: incendii, explozii, furtuni, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.

Înfiinţată în 1994, UNSAR reprezintă 22 de companii de profil care deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania și la canalul nostru de Messenger Forbes România.