Miercuri, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a anunțat că investighează zeci de cazuri raportate și suspectate privind contaminarea cu salmonella. Anchetele desfășurate vizează în mod particular produsele din ciocolată în cel puțin nouă țări. Majoritatea cazurilor raportate au fost identificate în rândul copiilor cu vârste sub 10 ani.
Ferrero a retras luni produsele Kinder Surprise de pe rafturile magazinelor britanice și irlandeze, ca măsură de precauție. Oficialii grupului italian au declarat miercuri că niciun produs Kinder lansat pe piață nu a fost testat pozitiv pentru salmonella.
„Focarul se caracterizează printr-o proporție neobișnuit de mare de copii care sunt spitalizați, unii cu simptome clinice severe, cum ar fi diareea cu sânge”, au spus reprezentanții ECDC.
Marea Britanie are cel mai mare număr de incidente, cu 63 de cazuri confirmate pe 5 aprilie, potrivit datelor ECDC. Alte țări vizate de contaminarea cu salmonella sunt Franța, Irlanda, Belgia, Germania, Luxemburg, Țările de Jos, Suedia și Norvegia.
ECDC a declarat că investighează, împreună cu Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), 134 de cazuri confirmate sau probabile de salmonella, transmite Reuters.