FacebookTwitterLinkedIn

În luna aprilie, Uniunea Europeană a înregistrat un deficit al balanţei comerciale de 14,1 miliarde de euro, faţă de 44,5 miliarde de euro în perioada similară din 2022, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Exporturile de bunuri ale UE s-au ridicat la 192,1 miliarde de euro, în scădere cu 3,5% faţă de aprilie 2022, în timp ce importurile UE au scăzut cu 15,4%, până la 206,1 miliarde de euro.

În primele patru luni din 2023, cele mai mari scăderi au fost înregistrate la importurile de energie, astfel încât UE a înregistrat o reducere a deficitului comercial în domeniul energiei (minus 150,5 miliarde de euro în perioada ianuarie-aprilie 2023, comparativ cu minus 185,5 miliarde de euro în ianuarie-aprilie 2022), notează Agerpres.

În perioada ianuarie – aprilie 2023, UE a înregistrat un deficit de 26,9 miliarde de euro, faţă de un deficit de 128,6 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

Exporturile de bunuri ale UE au urcat la 841,2 miliarde de euro (o creştere de 6,2% faţă de perioada similară din 2022), iar importurile s-au situat la 868,1 miliarde de euro (un declin de 5,7% faţă de perioada ianuarie-aprilie 2022).