FacebookTwitterLinkedIn

Episodul pandemic a venit cu multe lecții pentru întreg mediul de afaceri local, însă pentru industria turismului cea mai de preț rămâne unitatea.

Fie că vorbim despre activitatea organizațiilor specifice, fie că facem referire la industria în sine, pentru segmentul-turism, marele avantaj al acestei perioade incerte, s-a dovedit a fi însăși dorința antreprenorilor de a fi uniți și de a reprezenta o singură voce. O lecție ce poate contribui semnificativ la dezvoltarea rapidă a acestui sector, consideră atât specialiștii în domeniu, cât și autoritățile de profil.

„Pandemia de COVID-19 a trezit în toți jucătorii din această industrie dorința de unitate, o calitate esențială care ne lipsea și datorită căreia acum putem iniția un dialog coerent și pertinent cu autoritățile în vederea dezvoltării business-urilor”, a punctat Iulia Tasie, vicepreședinte al Organizației Patronale a Turismului Balnear.

În urmă cu aproximativ o lună, reprezentanţii OPTBR atrăgeau atenția că deși România deţine cele mai bogate resurse balneare din Europa, salvarea acestui sector depinde aproape integral de măsurile şi sprijinul acordate de către autorităţile centrale. Măsuri la care autoritățile lucrează în prezent, susține Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Mai mult, potrivit acestuia, alături de jucătorii din domeniu, s-a stabilit și un obiectiv în ceea ce privește aportul acestui sector la PIB-ul țării. Dacă în prezent, conform statisticilor, turismul contribuie cu doar 5 procente, în viitorul apropiat se dorește dublarea acestei cifre.

„Un element cheie în dezvoltarea oricărui sector economic și, în special al turismului o reprezintă comunicarea, pe toate planurile. De asemenea, consider că o comunicare permanentă și eficientă stă la baza îndeplinirii obiectivului nostru, și anume, să depășim în perioada următoare cifrele raportate în 2019 – anul considerat ca fiind de vârf privind evoluția turismului”, a explicat pentru Forbes România ministrul antreprenoriatului și turismului.

De cealaltă parte, Dragoș Anastasiu, vicepreședintele Alianței pentru Turism, subliniază că principala oportunitate a turismului local este în acest moment însuși faptul că oamenii sunt dornici mai mult ca oricând să călătorească, să viziteze, mai ales după lunga perioadă de restricții. Opinie împărtășită și de către CEO-ul reţelei de restau­rante City Grill și președintele Alianței pentru Turism (APT).

„În ultimii ani, cu toții am înțeles cât de importante sunt momentele de relaxare petrecute în timpul liber sau în vacanțe alături de familie și prieteni. Și, mai mult ca oricând, am ajuns să le apreciem la adevărata lor valoare”, a completat și Daniel Mischie.

În cifre, tabloul turismului românesc arăta în 2019 astfel: în jur de 10,5 milioane de turiști români și aproximativ 2,7 milioane de turiști străini. Pentru 2021, România a raportat – aproximativ 8,4 milioane de turiști români și 840.000 de turiști străini.