FacebookTwitterLinkedIn

UniCredit Bank a fost recunoscută ca Angajator de Top în 2026, atât pe piața din România, cât și la nivel european, certificare acordată de Top Employers Institute. Distincția marchează al zecelea an consecutiv în care Grupul UniCredit primește această recunoaștere în Europa.

În România, certificarea a fost obținută de UniCredit Bank și de UniCredit SpA Milano, Branch Romania, confirmând performanța strategiilor de resurse umane și a politicilor orientate către dezvoltarea și implicarea angajaților.

Potrivit reprezentanților băncii, certificarea reflectă capacitatea UniCredit de a implementa strategii consecvente și scalabile pentru angajați, care susțin performanța organizațională, creșterea business-ului și consolidarea unei culturi organizaționale solide.

„Certificarea primită din partea Top Employers Institute este o validare a standardelor noastre și a angajamentului de a pune oamenii în centrul inițiativelor noastre. Într-un mediu economic dinamic, succesul se construiește prin grijă față de angajați, o cultură organizațională puternică și oportunități de dezvoltare continuă”, a declarat Andrea Tognetti, Vicepreședinte Executiv People & Culture, UniCredit Bank România.

La nivel de grup, UniCredit a obținut certificări locale în mai multe țări europene, inclusiv Italia, Germania, Austria, Serbia, Bosnia și Herțegovina, precum și în România și Polonia.

Siobhán McDonagh, Head of People & Culture UniCredit Group, a subliniat că recunoașterea confirmă angajamentul companiei față de diversitate, colaborare și învățare continuă: „Această realizare reflectă pasiunea și dedicarea oamenilor noștri și viziunea comună asupra unui loc de muncă în care fiecare poate prospera”.

Top Employers Institute, autoritatea globală în certificare și benchmarking în domeniul resurselor umane, evaluează organizațiile pe baza unui sondaj amplu privind cele mai bune practici HR, care acoperă șase domenii-cheie, printre care strategia de resurse umane, mediul de lucru, recrutarea, dezvoltarea talentelor, diversitatea și incluziunea, precum și bunăstarea angajaților.

„Recunoașterea UniCredit ca Angajator Regional de Top pentru 2026 reflectă consistența și maturitatea strategiei sale de resurse umane, implementată cu succes pe piețe diverse din Europa”, a declarat Adrian Seligman, CEO al Top Employers Institute.

Certificarea oferă companiilor acces la benchmark-uri globale, recomandări bazate pe date și bune practici validate, contribuind la consolidarea brandului de angajator și la îmbunătățirea proceselor de decizie în managementul resurselor umane.

UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, bancă comercială pan-europeană, cu operațiuni extinse în Italia, Germania, Austria și Europa Centrală și de Est. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, cu un accent puternic pe digitalizare, principii ESG și dezvoltare sustenabilă.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.