Ministrul ungar al Afacerilor Externe Peter Szijjarto a declarat marți că Ungaria și România poartă discuții cu privire la creştere capacităţii interconectorului de gaze transfrontalier, până la peste trei miliarde de metri cubi pe an.
Potrivit oficialului ungar, creșterea capacităţii de import de gaze via România va creşte securitatea aprovizionării şi va oferi o rută pentru posibilele importuri în viitor din Grecia, Turcia sau Azerbaidjan, transmite Reuters. În prezent, interconectorul poate transporta 2,6 miliarde metri cubi de gaze pe an spre România şi 1,7 miliarde metri cubi pe an spre Ungaria, conform informațiilor oferite de Szijjarto. Această capacitate urmează să fie crescută iniţial până la 2,5 miliarde metri cubi pe an şi ulterior la peste 3 miliarde metri cubi pe an, însă nu se cunosc detalii cu privire la intervalul de timp în care ar urma să se deruleze acest proiect.
“Purtăm discuţii cu privire la o majorare semnificativă a capacităţii interconectorului care leagă reţelele de distribuţie de gaze din România şi Ungaria”, a declarat Peter Szijjarto în cadrul unei conferințe de presă cu omologul său român Bogdan Aurescu, arată Agerpres.