FacebookTwitterLinkedIn

Vinul ISSA Pinot Noir Rosé 2025 al cramei La Salina a fost distins cu două dintre cele mai importante premii în cadrul Concours Mondial de Bruxelles 2026.

Vinul produs de Crama La Salina a fost desemnat „Rosé Wines Revelation Romania 2026” – o distincție exclusivă ce îl plasează printre cele mai bune cinci rosé-uri recunoscute la nivel mondial.

În cadrul uneia dintre cele mai riguroase competiții internaționale de vin, Concours Mondial de Bruxelles, ce reunește anual mii de probe evaluate în blind de experți din întreaga lume, dintr-un total de aproximativ 1.100 de vinuri rosé participante, doar 5 au fost desemnate „Revelation”, printre acestea fiind și vinul românesc ISSA Pinot Noir Rosé. Alături de vinul românesc au mai primit această distincție vinuri din Spania, Franța, Italia și Portugalia.

ISSA Pinot Noir Rosé 2025 a primit totodată Marea Medalie de Aur (Grand Gold Medal 2026) – cea mai înaltă distincție acordată în competiție, rezervată unui număr limitat de vinuri ce ating cele mai ridicate standarde de evaluare. ISSA Pinot Noir Rosé 2025 este singurul vin din România care a obținut această medalie în cadrul ediției din acest an.

Competiția, desfășurată în martie 2026, în Cirò, Italia, a reunit peste 1.100 de vinuri rosé din aproximativ 30 de țări.

„Premiile acestea confirmă direcția în care mergem de câțiva ani: atenție la detaliu și o preocupare constantă pentru a reda cât mai fidel caracterul terroir-ului. Faptul că un rosé din România ajunge să fie recunoscut la acest nivel, într-o competiție atât de riguroasă, ne arată că suntem pe drumul corect (…)”, a precizat Ovidiu Maxim, Chief Winemaker, Crama La Salina.

Crama La Salina, parte din grupul ISSA Estate, este situată pe Dealurile Durgăului, în cadrul Domeniului ISSA, în apropierea Salinei Turda. Ea este singura cramă din județul Cluj, plantația de viță de vie de pe Dealurile Durgăului fiind revitalizată începând cu anul 2011, odată cu construirea noii cramei. Viile se întind pe 41 de hectare de soluri argilo-calcaroase, iar vinurile produse aici poartă Indicația Geografică Protejată „Dealurile Transilvaniei”.

Crama produce vinuri albe, roșii, rosé și spumante și a obținut peste 70 de premii naționale și internaționale în cei 12 ani de existență.

ISSA Estate este un grup de companii multi-industrie ce dezvoltă și operează un ecosistem integrat, structurat pe patru verticale strategice: real estate, ospitalitate, vitivinicol și ecvestru.

Portofoliul ISSA Estate include active și proiecte imobiliare, Crama La Salina, cu activități de producție și distribuție de vin, precum și o verticală ecvestră dedicată, ce integrează infrastructură specializată, activități ecvestre și servicii conexe.

Totodată, ISSA Estate cuprinde Domeniul ISSA, linia de business a Grupului din sectorul ospitalității de lux, ce integrează brandurile ISSA Resort, ISSA Village, ISSA Vineyard și ISSA Garden. Domeniul oferă unități de cazare care acomodează peste 300 de persoane, trei restaurante & pub, spa & wellness, două terenuri de padel, trei săli de conferințe și două săli de evenimente, fiecare cu o capacitate de până la 800 de persoane.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.