FacebookTwitterLinkedIn

Recolta de cereale a Ucrainei în acest an ar putea totaliza 54,1 – 55,7 milioane de tone, faţă de nivelul record de 86 milioane de tone, din cauza războiului.

Recolta ar putea include 19 milioane de tone de grâu, 30 milioane de tone de porumb şi 5,5 milioane de tone de orz, estimează analiştii companiei de consultanţă APK-Inform, transmite Reuters.

De asemenea, analiştii avertizează că exporturile de cereale în sezonul 2022/2023 ar putea scădea la 22,6 – 38,8 milioane de tone, din cauza reducerea suprafeţei cultivate şi a dificultăţilor logistice. Producţia de floarea soarelui a Ucrainei în sezonul 2022/2023 ar putea totaliza 3,5 – 4,9 milioane de tone, faţă de 5 milioane de tone în sezonul 2021/2022, au estimat analiştii APK-Inform, potrivit Agerpres. Exporturile de ulei de floarea soarelui ar urma să se situeze la 3 – 4,6 milioane de tone în sezonul 2022/2023, în funcţie de recoltă şi de problemele logistice.

Vezi și De la semnarea acordului internaţional intermediat de ONU şi Turcia, 4,7 milioane tone de alimente au plecat din porturile ucrainene. 

Înainte de război, Ucraina era cel mai mare producător şi exportator global de ulei de floarea soarelui.