FacebookTwitterLinkedIn

În cei 10 ani de la publicarea primei liste Forbes România 30 sub 30 lumea s-a schimbat dramatic, dar un lucru a rămas la fel: setea noastră de a descoperi tineri talentați și inovatori care pot schimba lumea. În acest articol vom urmări evoluția carierei fondatorului Jobful, Mihai Cepoi, alumni din generația 2019. 

Cu o investiție inițială de 30.000 de euro, Mihai Cepoi, alături de alți doi parteneri, a lansat Jobful, prima platformă de recrutare bazată pe gamification – concept care presupune utilizarea unor elemente din jocuri, unde candidații care accesează platforma parcurg câteva teste. Răspunsurile arată companiilor elemente ale personalității candidaților și dacă s-ar potrivi cu postul vacant. „Pentru mine și Jobful, traseul a fost de la extaz la supraviețuire și înapoi. Impactul crizei s-a resimțit atât la nivel de procese interne, structura de costuri cât și la nivel de piață, care a înghețat brusc apetitul pentru recrutare. În ciuda condițiilor extreme de piață, în acești ultimi 3 ani și jumătate am reușit sa pivotam modelul de business, am maturizat solutia / tehnologia, am reușit sa tinem un ritm de creștere accelerat, am deschis direcție noastre pentru proiecte de impact social și am adus afacerea in zona de profitabilitate.  Rolul meu principal a fost sa gestionez cat mai eficient toate schimbările necesare și, in primul rand, sa tin afacerea în viața”, spune Mihai Cepoi, despre perioada pandemiei.

Cofondatorul Jobful recunoaște că ultimii trei ani și jumătate au fost dificili, în contextul crizei de sănătate provocat de pandemia Covid și al tensiunilor de la granițele României. „A trebuit să învăț cum să închei colaborări cu colegi / prieteni, cum să gestionez relații cu investitori în context de criză și să continui să fiu productiv chiar și într-o perioadă de extenuare (…). După acești ani de crize și adaptare continuă, consider că ar fi relevant să adresăm mai des subiecte legate de sănătatea mentală și emoțională”, subliniază Cepoi.

În ciuda perioadei dificile din ultimii ani, Mihai Cepoi se mândrește că a reușit să contribuie activ la gestionarea crizei din Ucraina prin implementarea jobs4ukr.com, cu ajutorul BCR și Asociației Proiect Voiajor. „Sunt mandru ca am reușit în ciuda contextului de piata sa ajungem la profitabilitate și să pregătim terenul pentru scalare”, adaugă antreprenorul.

Mihai Cepoi consideră că Jobul a devenit un business sustenabil, cu un mare potențial de creștere, și dorește să ducă „inovația propusă în toate colturile lumii”. Implicarea sa în această industrie a căpătat mai mult sens o dată cu deschiderea spre zona cu impact social, iar astăzi responsabilitățile antreprenorului sunt împărțite între vânzari, investiții, finanțări, parteneriate, dar și o componentă de relații în ecosistem.

Una dintre cele mai importante lecții pentru cofondatorul Jobul a fost aceea de a lansa cât mai repede posibil o idee în piață. „E mult mai important feedback-ul din piață decât componentele care <<nu sunt gata>>”, a declarat antreprenorul.

De asemenea, Cepoi spune că un alt aspect important pe care l-a învățat din experiențele sale în business este acela de a fi deschis la învățare și creștere. „Antreprenoriatul, din punctul meu de vedere, este un proces accelerat de creștere. De cele mai multe ori este inconfortabil, de aceea e important să urmărim beneficiile lui”, a spus el.

În ceea ce privește provocările actuale, Mihai Cepoi consideră că acestea sunt legate de schimbarea de mindset, trecerea de la supraviețuire la creștere și efortul proactiv și flexibilitatea mentală. „Ca abordare generală în cadrul echipei, traducem provocările în oportunități de creștere. Ne putem uita astăzi în urmă și observăm ritmul accelerat de creștere al fiecăruia dintre noi, dar și colectiv ca afacere”, conchide acesta.