„Petmania” oferă publicului interesat informații actualizate despre universul relațional între oameni și animalele lor îndrăgite, dar și despre cele mai noi produse destinate animalelor de companie, hrana cea mai potrivită pentru fiecare animal, accesorii etc.
Emisiunea prezintă și ce responsabilități implică un animal acceptat în propriul cămin, dar și cum se previn bolile transmise de diverși paraziți sau ce comportamente au diferitele rase, notează Media Expres.
„Firul roșu” al programului îl reprezintă prezentarea unor cazuri reale cu care se confruntă medicii veterinari în fiecare zi, la secția Urgențe, precum și felul în care relaționează toți protagoniștii implicați în dramatismul situațiilor limită.
„Petmania” aduce împreună – cu scopul de a găsi cele mai bune soluții în rezolvarea cazurilor de urgență – medici veterinari, psihologi, reprezentanți ai Poliției veterinare, specialiști în medicină umană, persoane publice, reprezentanți ai societății civile și religioase etc.
Pe lângă cazurile propuse, emisiunea pune accent și pe poveștile familiilor implicate, pe relația dintre membrii familiilor și animalele lor de companie, pe felul în care acestea din urmă influențează viața de zi cu zi a familiilor care le-au adoptat și care acum sunt marcate emoțional de situația dramatică prezentată.
Cei care au avut măcar o dată un animal de companie o știu: un astfel de prieten își lasă amprenta pentru totdeauna în sufletul întregii familii. Iar ceea ce se întâmplă cu el ne afectează ca și cum ar fi vorba despre oricare dintre noi.
Episoade noi din „Petmania” sunt difuzate în fiecare sâmbătă, de la ora 12.00, la TVR 1.