Pe 10 noiembrie, Turcia își comemorează liderul fondator al Republicii Türcia, Mustafa Kemal, numit de popor Atatürk, însemnând “tatăl turcilor”. La 85 de ani de la moartea sa, Mustafa Kemal Atatürk este comemorat în întreaga țară, în Republica Turcă a Ciprului de Nord și în misiunile diplomatice. Oficialii de stat au vizitat Anıtkabirul din Ankara, locul unde se află mormântul lui Atatürk.
Mustafa Kemal Atatürk și-a înscris numele în istoria Türciei și a lumii prin genialitatea sa în domeniul militar și politic. S-a stins din viață la 57 de ani, în Palatul Dolmabahçe din Istanbul, după câteva luni de suferință. Boala sa, ciroză a ficatului a fost diagnosticată prea târziu. Şi-a purtat durerea ultimelor luni din viaţă cu demnitate şi tărie de caracter.
Delegația condusă de președintele Recep Tayyip Erdoğan a depus o coroană de flori la mausoleul lui Atatürk, Anıtkabirul, alături de oficiali de stat. În mesajul publicat de Președinție, se arată că Gazi Mustafa Kemal Atatürk-fondatorul Republicii Turcia – republică care pe 29 octombrie a împlinit 100 de ani, este comemorat cu respect și recunoștință.

Fondatorul statului a visat la o republică occidentală, modernă și seculară. Născut în 1881, la Salonic, Grecia, pe când aceasta se afla sub stăpânirea Imperiului Otoman, Mustafa Kemal Ataturk a fost soldat, om de stat, reformator, întemeietorul şi primul preşedinte (1923-1938) al Republicii Turcia. A modernizat sistemul juridic şi educațional, astfel că învățământul elementar a devenit obligatoriu şi a încurajat un stil de viaţă occidental, prin adoptarea alfabetului latin şi a sistemului onomastic european. A dus la adoptarea unor coduri juridice occidentale și a introdus dreptul femeilor de a vota. Nu a uitat nici de legea acoperirii capului, care a determinat populația să își ia adio de la acoperămintele religioase otomane, precum turbanele, și să adopte vestimentație precum la Londra, Berlin și Paris.
„Părintele turcilor” i-a salvat pe turcii supravieţuitori ai Imperiului Otoman, învins la sfârşitul Primului Război Mondial și şi-a încurajat poporul să lupte împotriva forţelor invadatoare greceşti, care voiau să impună turcilor, sleiţi de război, ordinea Aliaţilor şi a respins agresiunea trupelor britanice, franceze şi italiene. În urma acestor eforturi, a făcut din Turcia o republică modernă pentru care şi astăzi este venerat de poporul turc. A reuşit să redea conaţionalilor săi un nou sens al împlinirii naţionale, în contextul lumii modeme. În următoarele două decenii, Atatürk a creat un stat modern.
Moartea liderului fondator al Republicii Turcia , la 10 noiembrie 1938, a întristat nu doar Türcia, ci întreaga lume. În multe țări, steagurile au fost coborâte în bernă, a fost decretată o lună de doliu național, iar în unele țări au fost închise școlile. Chiar și în țările considerate inamice în trecutul nu foarte îndepărtat, moartea lui Atatürk a adus tristețe.
“Pace în țară – Pace în lume”
Mustafa Kemal stabilise politica externă a Republicii Türcia pe baza principiilor suveranității naționale, și a principiului – “pace în țară – pace în lume” și a urmărit să dezvolte relații de prietenie cu alte țări. Mulți oameni de stat au vizitat Türcia de la proclamarea Republicii și până la moartea sa. Chiar și președinți de țară care nu l-au cunoscut personal au apreciat ascensiunea Türciei sub conducerea sa. Din acest motiv, vestea morții sale a fost anunțată pe primele pagini ale ziarelor din întreaga lume; iar oamenii de stat și intelectualii au făcut declarații de presă la trecerea în neființă a lui Atatürk.
Times l-a descris pe Atatürk spunând că “el a ignorat fastul sultanilor și farmecul califatului și și-a îndreptat privirea cu dragoste spre fermierii din Anatolia, care au fost coloana vertebrală a armatelor sale”. Ziarul Teheran, din Iran a scris: “Geniile precum Atatürk mor doar în aparență. Cu toate acestea, ei sunt mereu vii prin operele pe care le-au realizat”.
Într-o perioadă în care au apărut semnele celui de-al Doilea Război Mondial, istoricul german Prof. Herbert Melzig a declarat: “Cei care doresc să restabilească pacea și liniștea în lumea plină de suferințe și să asigure dezvoltarea nu numai materială, ci și spirituală a omenirii, ar trebui să urmeze exemplul și să se inspire din credința și îndrumarea lui Atatürk”.
Generalul grec Metaxas, care nu s-a îndoit niciodată că Războiul de Independență al Türciei va avea succes, l-a întâlnit pe Mustafa Kemal Atatürk, pe care l-a descris ca fiind “gloriosul șef al națiunii turce, pe care l-am admirat întotdeauna”, atunci când a vizitat Ankara în 1937. După moartea lui Atatürk el a declarat: “Nu este doar o mare figură a istoriei turce, ci și un mare om al păcii. Opera sa, prin care el a creat noua Türcie, va rămâne ca un monument pentru secolele ce vor urma”.
Modernul se îmbină cu trecutul
Ankara, capitala Republicii Turcia, unde se află Anıtkabirul, mausoleul lui Atatürk ,este o metropolă impresionantă, situată în centrul Provinciei Anatolia. Aici modernul se îmbină cu trecutul. Ankara este un muzeu în aer liber, care oferă vizitatorilor cultură şi o multitudine de atracţii turistice. Este un oraș locuit de foarte mulți tineri, cu multe universități și în care abundă evenimenetele culturale.

Ankara contemporană, este înainte de toate, oraşul lui Atatürk, în care a trăit şi a guvernat, fapt pentru care, un obiectiv de o mare importanţă este Anıtkabir.
Impresionant este faptul pentru că, pentru a construi prima clădire a Parlamentului Republicii Turce, în condițiile unor mari lipsuri, după înfrângerea Imperiului Otoman în Primul război mondial, oamenii au adus țigle de pe casele lor pentru a acoperi clădirea Parlamentului. Atunci când economia țării a crescut, Atatürk a construit o clădire mai mare pentru Parlament, în care poporul avea locul său la balcon, unde putea urmări desfășurarea ședințelor. Gestul său, care este unul dintre multe altele, a mers la inimile turcilor pentru totdeauna.
Turcia a fost şi rămâne o naţiune musulmană, dar populaţiei îi sunt permise şi aderarea la alte religii. Fapt pentru care, astăzi, Turcia este cea mai modernă şi cea mai occidentalizată dintre toate naţiunile musulmane. Şi asta, mulţumită lui Atatürk.
Agricultura, învățământul și armata – aduc independența
Anıtkabir, locul unde este înmormântat Atatürk, se află pe o colină, numită Anıttepe şi a fost realizat în urma unui concurs naţional organizat de guvernul turc, pentru crearea unei construcţii grandioase, în onoarea fondatorului Turciei moderne.
Anıtkabir are şi o funcţie protocolară, întrucât fiecare oficial străin trece pe aici în timpul vizitei sale, pentru a depune flori la mausoleu şi pentru a semna în cartea de onoare.
Înconjurat de Parcul Păcii, creat din plante ornamentale şi copaci aduse din întreaga lume, Complexul de la Anıtkabir, pe lângă mausoleu, cuprinde şi o serie de grupuri statuare şi zece turnuri, situate într-un aranjament simetric. Acestea simbolizează idealurile care au influenţat naţiunea turcă şi crearea republicii, cum ar fi: independenţa, libertatea, victoria, pacea sau reformele. Iar pe pereţii turnurilor, apar citate ale lui Atatürk, ce corespund simbolului fiecăruia.
Locul ales pentru mausoleul lui Atatürk este o locaţie centrală din Ankara, ce poate fi văzută din toate colțurile oraşului. Construcţia Anıtkabir-ului, care a cuprins mai multe etape, a durat nouă ani. A fost folosită marmură roşie, albă, neagră şi verde, din diferite zone ale Turciei.
Din punct de vedere arhitectural, Anıtkabir poartă amprenta „Erei celei de-a doua arhitecturi naţionale”, cuprinsă între anii 1940 – 1950, când au fost ridicate clădiri monumentale, simetrice, din pietre tăiate. Pe lângă acestea, la mausoleu se disting şi elemente ornamentale din perioada selgiucă şi otomană.
Ataturk este peste tot în Turcia

Întreg Complexul de la Anıtkabir, cuprinde mai multe părţi. Intrarea în mausoleu este flancată de două grupuri statuare. Unul dintre ele reprezintă un profesor, un agricultor și un ofițer, care exprimă unul dintre învățămintele date de Atatürk, potrivit căruia, pentru a fi independent trebuie să ai o agricultură dezvoltată – pentru a nu depinde de alimentele altor țări, un învățământ performant – pentru a nu depinde de creierele altor țări și o armată pregătită să te apere de orice pericol pentru a nu depinde de armatele altor țări.
Prima dată se ajunge pe Drumul Leilor – o pasarelă pietonală flancată pe ambele părţi de 12 perechi de lei hitiţi, ce simbolizează puterea şi pacea dar şi cele 24 de triburi care au stat la baza formării poporului turc.
Aleea de pe Drumul Leilor este pavată cu dale, care sunt puse intenţionat la înălţimi variate, și cu gazon între ele. A fost aleasă această soluţie, pentru a avea mereu privirea în jos, fiindcă, se spune că nu poţi merge spre mormântul lui Atatürk, privind în faţă.

La capătul Drumului Leilor, se ajunge în Piaţa de Ceremonie, ce poate găzdui până la 15.000 de persoane. Este acoperită cu travertin de mai multe culori și imită 373 de modele de covoare turceşti.
După Piaţa de Ceremonie, urmează o serie de trepte impozante, care duc către mausoleum, ale cărui uşi de bronz se deschid în Sala de Onoare, unde este așezat un sarcofag simbolic al lui Mustafa Kemal – Atatürk. Pentru că în realitate, trupul său este îngropat în pământ, într-o cameră specială.
Camera în care se află adevăratul mormânt al lui Atatürk, are un plan octogonal iar plafonul este piramidal, decorat cu mozaicuri în modele geometrice, cu elemente de arhitectură selgiucă şi otomană. În mijloc se află sarcofagul de marmură, poziţionat cu capul în direcţia Mecca, înconjurat de mai multe pahare din alamă, care conţin pâmânt din toate provinciile turceşti.
Ataturk este peste tot în Turcia. Portretul său este în fiecare casă şi în fiecare birou, pe timbre şi pe bancnote. Cuvintele sale sunt inscripţionate pe clădirile importante. Statuile cu el abundă, iar politicienii turci, indiferent de afilierea de partid, pretind că sunt moştenitorii mantiei lui Ataturk, dar nici unul nu i-a egalat amploarea vederilor, devotamentul şi lipsa de egoism.