FacebookTwitterLinkedIn

2022 este, cu siguranță, un nou an de evoluție din perspectiva tehnologiei, transformarea digitală fiind în continuare sintagma care descrie cel mai bine focusul business-urilor din întreaga lume.

Așa cum o arată și cifele din statistici (sursa chart: Statista), dezvoltarea de aplicații business câștigă din ce mai mult atenția antreprenorilor (până în 2023 estimându-se o creștere de aproximativ 15% pentru dezvoltarea de soluții de tip enterprise).

Conștientizarea nevoii de digitalizare este din ce în ce mai evidentă. Cei mai recenți ani au forțat adopția soluțiilor digitale ca o condiție esențială (dar nu și suficientă) de adaptare la un mediu social și de business schimbat și în continuă schimbare. 

Astfel, baza digitalizarii s-a asigurat cumva uniform în toate industriile, indiferent de mărimea companiilor.

Diferențierea începe din punctul în care o companie decide să treacă dincolo de asigurarea unei digitalizări de supraviețuire, căutând soluții prin care să își crească vânzările, să aibă un management mai eficient al angajaților, o interacțiune mai bine focusată pe utilizator, etc. 

Iată, așadar, câteva exemple de tipuri de soluții software pe care ar trebui să își concentreze antreprenorii atenția pentru a asigura atât funcționalitatea business-ului, cât și creșterea constantă a acestuia:

Aplicații business de tip CRM

Un CRM eficient îți economisește timp și te ajută să crești volumul și valoarea vânzărilor. Câteva tipuri de funcționalități care nu ar trebui să lipsească din soluția ta CRM:

  • Managementul contactelor – această funcție blochează și gestionează datele despre clienții tăi, cum ar fi nume, e-mailuri, numere de telefon, adrese etc. Vă ajută, de asemenea, să păstrați un istoric al interacțiunilor din trecut cu aceștia într-un mod rapid și organizat;
  • Managementul potențialilor clienți – importanți cu ușurință prospecții și clienții, individual sau în masă, din sursele prin care i-ați contactat: campanii e-mail, reclame, social media etc;
  • Managementul activităților – automatizați rapid sarcinile fiecărui utilizator din CRM, cum ar fi setarea mementourilor, e-mail-uri, follow-up-uri, deadline-uri și multe altele;
  • Managementul ofertelor – poți vedea statusul ofertelor și cui sunt atribuite;
  • Automatizarea marketingului – dezvoltare de campanii de marketing personalizate pentru a vă informa clienții despre produse noi, noutăți despre companie, oferte etc.
  • Integrari cu platforme externe – aplicația de e-mail, calendarul, aplicațiile de contabilitate etc.

Aplicații de management angajați

Pentru orice antreprenor/manager de echipă este esențial să aibă la îndemână cât mai multe date cu privire la timpul de lucru și eficiența angajaților – mai ales atunci când aceștia lucrează de la distanță sau în sistem hibrid. 

O soluție care nu ar trebui să lipsească din compania ta este platforma de raportare de tip portal care poate integra mai multe tipuri de utilizatori (angajați, manageri, admini) pe mai multe niveluri (administrarea task-urilor, raportare, facturare, etc.). Iată câteva dintre funcționalitațile care nu ar trebui să lipsească dintr-un astfel de portal:

  • platforma multi-user;
  • UX/UI design;
  • autorizare în funcție de rolul în companie;
  • managementul utilizatorilor (adăugare, editare, ștergere);
  • filtrare inteligentă (în funcție de data, proiect, client, etc.);
  • trimiterea notificărilor push către utilizatori pentru a-i alerta, disponibile pe mai multe topicuri (proiecte, facturi și ore raportate);
  • rapoarte personalizate (rapoarte cu privire la pontaj, rapoarte cu privire la utilizatori, rapoarte cu privire la clienți, rapoarte generale);
  • generator de facturi/managementul facturilor/livrarea facturilor (către client).

Aplicații de facturare și management financiar

Sistemul de management financiar poate fi conceput ca un framework digital potrivit pentru a integra diverse acțiuni și operațiuni financiare în vederea asigurării productivității prin folosirea filtrelor inteligente și a funcționalităților automate.

Aplicații de raportare și analiză

Interpetarea inteligentă a datelor existente într-o companie reprezintă unul dintre cele mai valoroase atuuri de business. Nu puține sunt companiile în care angajații și managerii, deopotrivă, se văd nevoiți să facă o muncă obositoare și complexă pentru a aduna și interpreta informații provenite din surse diverse.

Aplicațiile business care permit raportari și interpretări de date sunt esențiale în evitarea consumului inutil de timp și efort. Prin interfețe dinamice, personalizabile și cu focus ridicat pe UX, aceste tipuri de aplicații pot degreva semnificativ eforturile din cadrul unei companii.