Toyota Motor Corp va investi până la 5,27 miliarde de dolari în Japonia şi Statele Unite, pentru a produce baterii pentru vehiculele electrice, a anunţat miercuri producătorul auto nipon.
Compania va începe producţia de baterii în perioada 2024 – 2026 cu o investiţie destinată să majoreze capacitatea în ambele ţări cu până la 40 GWh.
Vor fi investiţi aproximativ 400 miliarde de yeni la fabricile Toyota din Japonia şi la Prime Planet Energy & Solutions Co, o societate mixtă cu Panasonic Holdings Corp, informează Agerpres.
Mai mult, circa 2,5 miliarde de dolari vor fi alocaţi unităţii care produce baterii pentru Toyota în Carolina de Nord (SUA).
Honda Motor şi LG Energy Solution au anunţat că intenţionează să investească 4,4 miliarde de dolari şi să înfiinţeze o societate mixtă în Statele Unite, pentru a produce baterii pentru vehiculele electrice.