În toamna acestui an erau 10 milioane de locuri de muncă vacante în economia americană, potrivit statisticilor, iar 2 milioane de oameni s-au pensionat anticipat în ultima perioadă, după cum îmi spunea recent Dan Manea, un executiv român din SUA care și-a schimbat jobul, după 14 ani în cadrul Novartis, în primăvara anului trecut, când pandemia abia tocmai își făcea apariția. Interesant este că atât recrutarea sa, cât și recrutările pe care le-a făcut din poziția de Chief Human Resources Officer al Insulet Corporation, au fost făcute online.
La o scară mai mică, desigur, portalul eJobs anunță că în România numărul de joburi disponibile în primele 10 luni ale acestui an a depăşit totalul locurilor de muncă din 2020, iar orașele mari de provincie precum Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov au depăşit oferta din Bucureşti. Dar lucrurile ar putea deveni și mai complicate pentru companiile aflate în căutare de angajați, dacă luăm în calcul păreri precum cea a lui Doru Șupeală, autorul cărții „Employer Branding 100%”, care afirma recent că o bună parte dintre angajații români, chiar dacă sunt în interiorul organizațiilor, și-au dat „demisia morală”, adică sunt deja cu mintea în altă parte și studiază piața în căutarea unor noi variante.
Un articol recent din The Economist susține că e mai mult un moft trecător și valul mare de demisii se datorează tocmai faptului că există multe joburi disponibile. Iar angajații, mai ales cei care nu se află nici la început și nici la final de carieră, ci în plină evoluție profesională, au decis să fie mai oportuniști, în special în domenii aflate la modă, precum tehnologie sau sănătate.
Înainte să ne dăm cu părerea în social media despre angajații tot mai greu de mulțumit sau, dimpotrivă, despre angajatorii tot mai opresivi, să ne uităm un pic în istorie.
Valurile succesive ale „gripei spaniole” de acum mai bine de o sută de ani, care au adus zeci de milioane de decese în toată lumea, au fost urmate de mai multe valuri de demisii și proteste la scară largă în Statele Unite, dar și în alte dintre statele industrializate ale vremii. În Seattle, o grevă începută de muncitorii din șantierul naval s-a transformat într-o grevă generală care a blocat întregul oraș pentru o săptămână. În Boston, polițiștii au intrat în grevă, iar în New York actorii au închis Broadway, potrivit izvoarelor vremii.
Indiferent cum ne raportăm la viitorul muncii, un lucru este sigur: sănătatea psihică este cel puțin la fel de importantă ca sănătatea fizică, iar la baza multor demisii stau epuizarea psihică și fizică, dar și senzația de tipul „ziua cârtiței”, a unei rutine și a unui consum uriaș de timp pentru ședințe, call-uri și emailuri, în locul muncii propriu-zise. Poate că acum, la finalul celui de-al doilea an de pandemie, în loc de clasicul email de mulțumire trimis angajaților și colegilor ar fi binevenită o discuție sinceră despre ceea ce nu le place în organizație și ce ar putea fi îmbunătățit. Cel mai prost răspuns posibil ar fi „totul e ok”. Pentru că aceasta înseamnă că plecarea angajatului/colegului este doar o chestiune de timp.