Consumul de televiziune liniară (telecomandă) a crescut în noiembrie comparativ cu luna precedentă. Kanal D și Antena 1 au înregistrat cele mai mari creșteri la nivel național. Realitatea Plus și Antena 3 au pierdut audiență față de octombrie.
Kanal D a câștigat 37.040 de persoane la nivel național față de luna octombrie, ajungând la un rating de 359.670 de persoane pe minut, conform măsurătorilor Kantar Media. Este cea mai mare creștere de audiență de pe piața TV în noiembrie. Kanal D își păstrează locul al treilea în topul audienței naționale după Pro TV (558.880) și Antena 1 (414.640).
Antena 1 a câștigat 23.120 de persoane față de octombrie, în timp ce Pro TV, 18.110.
Noiembrie este luna în care toate show-urile, serialele și filmele de mare audiență au rulat la cele trei mari televiziuni private.
Cota cumulată de piață ale celor trei stații – Pro TV, Antena 1 și Kanal D – a fost de 41% la nivel național. Adică, 41% dintre românii care s-au uitat la televizor în cursul lunii noiembrie au urmărit unul din programele amintite dintr-un total de 92 de televiziuni.
Realitatea Plus a pierdut 9.460 de persoane față de octombrie, ratingul coborând sub o sută de mii de telespectatori: 98.230.
Antena 3 CNN a pierdut doar 1.510, având o medie de 119.050 de telespectatori pe minut.
Alte televiziuni care au câștigat audiență în noiembrie comparativ cu octombrie: România TV (+14.110 telespectatori), Happy Channel (5.770), Antena Stars (15.530), DigiSport 1 (7.180), Film Cafe (11.930), Digi 24 (1.970), Pro Cinema (4.350), DIVA (17.260), AMC (5.570), Prima TV (3.410), Kanal D2 (9.870) și TVR 1 (4.710).
Televiziunile cu cele mai mari audiențe la nivel național – noiembrie 2025
Cifrele reprezintă media telespectatorilor pe minut pentru fiecare televiziune, în cursul lunii noiembrie 2025
- Pro TV: 558.880 telespectatori pe minut;
- Antena 1: 414.640 telespectatori pe minut;
- Kanal D: 359.670 telespectatori pe minut;
- Romania TV: 203.200 telespectatori pe minut;
- Antena 3 CNN: 119.050 telespectatori pe minut;
- Happy Channel: 103.210 telespectatori pe minut;
- Antena Stars: 99.370 telespectatori pe minut;
- DigiSport 1: 99.050 telespectatori pe minut;
- Realitatea Plus: 98.230 telespectatori pe minut;
- Film Cafe: 61.840 telespectatori pe minut;
- Digi24: 56.590 telespectatori pe minut;
- Pro Cinema: 48.320 telespectatori pe minut;
- DIVA: 43.740 telespectatori pe minut;
- AMC: 40.170 telespectatori pe minut;
- Prima TV: 37.700 telespectatori pe minut;
- Kanal D2: 37.100 telespectatori pe minut;
- TVR 1: 35.320 telespectatori pe minut.
Sursa: Kantar Media – ARMADATA
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.