Fost sportiv de performanță, Ion Țiriac este cel mai cunoscut om de afaceri din România, mai ales la nivel internațional. El a transformat succesul din sport într-o carieră impresionantă în afaceri.
Ion Țiriac se află printre cei mai bogați oameni din lume, fiind prezent în fiecare din ultimii 15 ani în clasamentul Forbes al miliardarilor planetei.
Născut pe 9 mai 1939, Ion Țiriac s-a remarcat ca jucător de tenis, câștigând peste 40 de titluri și ca jucător profesionist de hochei pe gheață. A participat la Olimpiada de Iarnă din 1964 și a adus României medalii de aur în diverse competiții internaționale. După retragerea din cariera sportivă, Țiriac a reușit să își transforme pasiunea pentru sport într-o carieră de succes în afaceri.
A înființat diverse companii în diverse domenii, precum bancar, al asigurărilor, imobiliar, energie și auto, construind un imperiu. Peste 40 de companii cuprinde grupul ce îi poartă numele.
Principalul domeniu de investiții și afaceri este industria auto, unde s-a remarcat ca fondator al Țiriac Auto, una dintre cele mai mari rețele de dealeri auto din România, care reprezintă mărci de lux precum Mercedes-Benz, Jaguar, Land Rover și Ford.
Cifra de afaceri realizată de compania Țiriac Auto a fost de 2,14 miliarde de lei în anul 2023, cu un profit de peste 59 de miliarde de lei. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 15,33%, cu un număr de 868 de angajați în anul 2023. O altă companie-fanion a diviziei auto este Hyundai Auto Romania, cu afaceri de aproape un miliard de lei și profit de aproape 80 de milioane de lei anul trecut. Premium Auto, importatorul mărcilor Land Rover și Jaguar, a avut anul trecut afaceri de aproape 275 de milioane de lei și un profit de peste 14 milioane de lei.
Ţiriac Auto a investit constant pentru a-şi menţine cea mai variată ofertă şi mix de produse noi şi rulate. A reuşit astfel să își crească cota de piaţă şi să diversifice serviciile oferite, concentrate pe nevoile clienţilor. Grupul tranzacţionează şi maşini la comanda clienţilor, autovehicule premium, pe care le importă din reţeaua partenerilor autorizaţi din Europa.
În domeniul bancar și financiar, Ion Țiriac a fondat, în 1990, Banca Comercială Ion Țiriac, prima bancă privată din România, care ulterior a devenit Unicredit. După ce a fost investitor major în Unicredit Țiriac Bank, în prezent parte din UniCredit România, Ion Țiriac și-a vândut participația sa în bancă, în 2015, către UniCredit Bank Austria AG. În aceeași perioadă a vândut și participația în Metro Group.
A investit în domeniul aeroportuar și aviație, Ion Țiriac fiind proprietarul primului aeroport privat din România, „Țiriac Air”, unde oferă servicii de transport aerian de lux.
În domeniul imobiliar, portofoliul lui Țiriac include clădiri de birouri, malluri și proiecte rezidențiale de lux, în special în București. A debutat pe piața de real estate în 1994, prin înființarea Fergus Construct International, prima companie imobiliară a Grupului Țiriac. Țiriac Group a derulat proiectele imobiliare Stejarii și Residenz – Cartierul German. Investiția în cel mai nou proiect rezidențial al companiei, Stejarii Collection, amplasat în zona de nord a Bucureștiului, în continuarea proiectelor Stejarii Clubul Rezidențial și Stejarii Country Club, în mijlocul a 250 ha de pădure, s-a ridicat la 52 de milioane de euro. Aproximativ 10 milioane de euro au fost investiți în implementarea sistemelor de eficientizare a consumului energetic și a soluțiilor de reducere a impactului asupra mediului înconjurător.
Allianz Țiriac, compania sa de asigurări, a avut un an-record în 2023, cu un profit operațional de 346 milioane de lei și o creștere cu 44% față de anul precedent. Cu 45% din acțiuni, Țiriac este pe cale să încaseze cel puțin 20 de milioane de euro în dividende.
Allianz Țiriac s-a impus ca lider pe piața asigurărilor din România. Compania a reușit să înregistreze subscrieri totale de aproape 3,5 miliarde de lei în 2023, o creștere cu 21% față de anul anterior, ca rezultat al orientării către nevoile clienților, având în vedere evoluția pozitivă în segmentele asigurărilor de viață și auto. Ion Țiriac a subliniat importanța asigurărilor generale și de viață pentru siguranța financiară a populației, având în vedere creșterea costurilor de trai și deficitul de protecție din rândul românilor. Compania a acordat despăgubiri care au depășit 2,1 miliarde de lei, în 2023.
În 2013, Țiriac Group a intrat și în sectorul energiei și a dezvoltat, în cadrul Diviziei Țiriac Energy, un parc de panouri fotovoltaice, în județul Prahova, cu o capacitate de 8 MW.
Pe lângă succesul în afaceri, Ion Țiriac este cunoscut și pentru pasiunea sa pentru automobile. Galeria Țiriac Collection, inaugurată în 2013, reunește o colecție de peste 400 de mașini, inclusiv modele rare și de epocă. Recent, Țiriac a adăugat în colecția sa un Mercedes-AMG One, pentru care a așteptat timp de cinci ani. „Din pasiune pentru mașini, am colecționat vehicule fabricate începând cu anii 1899”, a declarat Ion Țiriac, evidențiind valoarea istorică și sentimentală a automobilelor din colecția sa.
Printre realizările sale se numără și faptul că a fost managerul celebrului jucător Boris Becker, pe care l-a ajutat să câștige multiple titluri de Grand Slam.
Ion Țiriac se implică și în comunitățile din care face parte. În 2023, Allianz Țiriac a investit aproximativ 7,5 milioane de lei în inițiative sociale, contribuind la educație, sănătate și sport.
Ion Țiriac spune că este foarte zgârcit. „Eu am muncit într-o fabrică la 16 ani și aveam 375 de lei pe lună. Deci știu ce înseamnă să câștigi o bucată de pâine. Eu, când am împlinit 15 ani, aveam 30 de bani în buzunar. Și m-am dus și am cumpărat două felii de franzelă. Deci eu știu ce e banul și cum îl câștigi. De asta sunt zgârcit!”, a spus Ion Ţiriac. „Succesul nu vine din noroc, vine din muncă asiduă și perseverență”. El susține că nu se oprește niciodată din a învăța și a explora noi oportunități.
În domeniul sportului, Fundația Țiriac a investit în infrastructura sportivă din România și în programe de susținere a tinerelor talente. A investit în construirea de patinoare, terenuri de sport și organizarea unor competiții, toate destinate nu doar performerilor, ci și promovării sportului de masă. „Țiriac Trophy” și turneele de hochei pentru copii sunt câteva exemple de evenimente menite să încurajeze tinerele generații să descopere bucuria și valorile sportului, cultivând discipline și mentalități care să îi ajute în viață.
Pe planul educației, Fundația Țiriac a inițiat proiecte care adresează accesul la resurse educaționale și asigură sprijin pentru copiii din medii defavorizate. Programele de mentorat și bursele oferite de fundație ajută sute de elevi cu potențial, dar fără posibilități financiare, să își continue studiile și să acceseze oportunități de învățare moderne și de calitate. Prin parteneriate cu școli și organizații non-guvernamentale, fundația susține cursuri și evenimente educaționale care promovează valori precum spiritul de echipă, perseverența și integritatea.
Pe latura socială, fundația intervine prin campanii caritabile și donații pentru comunități vulnerabile, pentru a reduce inegalitățile sociale și contribuie la proiecte care vizează sănătatea și bunăstarea comunităților, de la oferirea de echipamente și resurse pentru spitale și școli, la susținerea unor programe de sănătate preventivă și de educație pentru sănătate copiilor.
Loc 2
11 miliarde de lei
Ion Țiriac
85 de ani | București
auto, Financiar, investiții. Imobiliare
Locul 2 în ediția 2023 a Forbes 500