
Chiar dacă există mai multe moduri de a arata aprecierea și recunoștința față de angajați, coșurile cadou rămân printre preferatele multor angajatori. Unul dintre motivele care îi fac să aleagă această metodă de răsplată a personalului este că pot fi oferite cu diverse ocazii, începând cu cele mai cunoscute, precum sărbătorile, dar și aniversările sau chiar pensionarea celor care au lucrat în firma respectiva timp de mai mulți ani.
Cum lucrurile evoluează pe acest plan, personalizarea coșurilor cadou poate însemna de cele mai multe ori ținerea pasului cu cele mai noi tendințe. Iar mai jos poți descoperi 3 metode cu ajutorul cărora poți oferi o notă aparte acestor daruri pentru angajați.
Personalizarea coșurilor cadou cu ajutorul câtorva trucuri simplu de implementat
1. Alege coșurile cadou în funcție de departamentele din firmă
Când ai de oferit cadouri cu ocazia sărbătorilor sau aniversarilor firmei, una dintre cele mai simple metode de a personaliza coșurile este de a face mici distincții între departamente.
În acest scop, poți face mici modificări fie în conținutul coșului, astfel încât diferențele să nu fie foarte mari sau prin folosirea unor mici elemente reprezentative pentru fiecare departament în parte. De asemenea, personalizarea se poate face și printr-o mică felicitare adăugată cadoului ales.
2. Personalizează coșurile cadou în mod diferit pentru angajați și angajate
Unul dintre cele mai ingenioase moduri de a personaliza darurile pentru angajați, mai ales atunci când mergi pe ideea unui coș cadou corporate, este să le împarți în cele pentru angajați și cele pentru angajate. La Boutiquecadeaux.ro poți merge pe variante cu diferite dulciuri pentru doamne și domnișoare și băuturi rafinate pentru domni. Acesta este un mod elegant de a arăta aprecierea pentru fiecare dintre cei cu care lucrezi zi de zi.
Aceasta este o soluție potrivita atunci când ai un număr mai mare de angajați și nu dorești să folosești același tip de coș pentru toată lumea. De asemenea, nu uita ca bugetul pentru cadourile diferite să fie apropiat, astfel încât să nu existe diferențe foarte mari între conținutul lor.
3. Personalizează ambalajul atunci când dorești să ai același conținut în toate coșurile
Una dintre metodele simple de a personaliza coșurile cadou este folosirea unor ambalaje diferite. Fie că alegi culori sau forme diferite ale cutiilor, aceasta modalitate este destul de ușor de implementat atunci când ai o firmă mai mică și dorești să oferi o nota personală fiecărui dar oferit.
Printre cele mai potrivite culori pentru coșurile cadou sunt rosul și auriul care pot fi folosite pentru doamne, în timp ce albastrul și argintiul sunt mai potrivite pentru bărbați.
Coșurile cadou corporate rămân printre cele mai eficiente moduri de a exprima aprecierea pentru angajați. Acestea pot fi oferite cu diferite ocazii, iar personalizarea lor poate fi o metodă foarte eficientă de a adăuga o notă aparte darurilor pentru cei cu care lucrezi în fiecare zi. Așadar, nu ezita să te inspiri din trucurile prezentate mai sus pentru a-ți surprinde plăcut colegii cu fiecare ocazie specială.
Sursa foto: Pixabay.com