FacebookTwitterLinkedIn

Hearst Networks va aduce publicului din întreaga regiune EMEA un nou documentar de amploare, Al Doilea Război Mondial cu Tom Hanks (World War II with Tom Hanks). Seria va fi difuzată de Sky HISTORY în Marea Britanie și de The HISTORY Channel în Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

În cele 20 de episoade, documentarul Al Doilea Război Mondial cu Tom Hanks (World War II with Tom Hanks) oferă o prezentare detaliată și integrală a celui de-Al Doilea Război Mondial, bazându-se pe materiale de arhivă rareori văzute, o narațiune puternică și expresivă și perspective oferite de istorici de renume.

Explorând originile conflictului, momentele sale decisive și poveștile umane din centrul său, documentarul oferă o perspectivă panoramică și emoționantă asupra războiului care a remodelat lumea modernă.

Tom Hanks: „În anii mei de formare, fiecare adult din viața mea făcea referire la cuvântul RĂZBOIUL. Efectele de durată ale celui de-Al Doilea Război Mondial asupra lumii și asupra propriei mele familii nu au trecut neobservate. Sunt încântat de colaborarea cu HISTORY Channel pentru a produce această serie complexă, în acest format lung, ce ne permite să expunem în totalitate această importantă parte din istorie.”

Seria Al Doilea Război Mondial cu Tom Hanks (World War II with Tom Hanks)este produsă pentru HISTORY Channel de către grupul A+E Factual Studios și Nutopia în asociere cu Playtone și Motion Entertainment, o companie parte din WPP Media. 

Sharon Scott, Steve Ascher, Matt Pearl și Andy Seestedt au colaborat în calitate de producători executivi din partea grupului A+E Factual Studios.

Ben Goold, Jane Root și Steve Condie sunt producători executivi din partea companiei Nutopia.

Tom Hanks și Gary Goetzman sunt și ei producători executivi pentru Playtone. Jon Meacham este și el producător executiv. Chet Fenster este producător executiv din partea Motion Entertainment. Eli Lehrer, Mary E. Donahue și Jennifer Wagman sunt producători executivi pentru HISTORY Channel.

***

Hearst Networks, o subsidiară a companiei Hearst, deține și operează branduri premium de divertisment factual precum The HISTORY® Channel, Crime+Investigation®, BLAZE® și COSMO în Marea Britanie, țările nordice, Benelux, Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu, Africa, Germania, Italia și Spania.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.